Autoritățile vor cheltui șase milioane de lei din bugetul de stat pentru concertul de Ziua Independenței din 2025
-
18 August 17:37

Guvernul va cheltui aproximativ 6 milioane de lei pentru organizarea concertului dedicat Zilei Independenței din acest an, eveniment care va avea loc pe 27 august în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Sărbătoarea va dura o zi, iar contractul pentru organizare a fost atribuit direct, fără licitație, firmei Suhih Production SRL – aceeași companie care a organizat și evenimentul din 2024, scrie RISE Moldova.
Potrivit sursei citate, inițial, Cancelaria de Stat lansase în iunie o licitație de 8,3 milioane de lei (fără TVA), pentru două zile de concerte cu artiști locali și internaționali și focuri de artificii. Licitația a fost însă anulată pe motiv că ofertele nu puteau fi comparate, întrucât două dintre ele erau cu peste 30% mai mici decât suma estimată.
Ulterior, în august, autoritățile au apelat la negociere directă și au selectat firma Suhih Production în mai puțin de o săptămână.
Cheltuielile de 6 milioane de lei acoperă exclusiv Ziua Independenței, nu și manifestările dedicate Zilei Limbii Române.
În ziua în care a fost desemnată câștigătoare, pe rețelele de socializare, Suhih Production anunță că, pe 26 august, cu o zi înainte de Ziua Independenței, organizează în PMAN un concert gratuit cu participarea trupei din Federația Rusă Bi2, Alternosfera, dar și a Moldova National Youth Orchestra în frunte cu Adriano Marian, fratele deputatului PAS, Radu Marian. Evenimentul este organizat cu ocazia celor 30 de ani de activitate ai brandului, deși firma a fost înregistrată la finele anului 2022.
Potrivit datelor financiare consultate de RISE Moldova, în 2024 firma a înregistrat venituri de circa 10,8 milioane de lei, dintre care aproape 10 milioane au provenit din contractul cu statul.
În ultimii ani, cheltuielile pentru organizarea concertelor de Ziua Independenței au crescut considerabil: peste 4,5 milioane lei în 2023, circa 10 milioane lei în 2024 și aproximativ 6 milioane lei în 2025.