Autoritățile din Ucraina asigură că pot obține date despre cetățenii care acceptă pașapoarte rusești
-
03 Mai 2019 09:24
Ministrul ucrainean pentru teritoriile aflate sub ocupație temporară, Iuri Grimceak, a declarat că autoritățile din Ucraina pot obține cu ușurință listele cetățenilor ucraineni care vor primi pașapoarte rusești, după ce Moscova a simplificat procedura de acordare a cetățeniei ruse locuitorilor din zonele separatiste ale Donbasului.
Întrebat de jurnaliști dacă Ucraina are mijloacele tehnice necesare pentru a identifica cetățenii care obțin pașaport rusesc, ministrul a răspuns că partea ucraineană nu are o astfel de infrastructură, dar a subliniat că "aceste date sunt parțial neclasificate în Rusia". "Lista persoanelor care au obținut cetățenia rusă poate fi obținută cu ușurință, pentru că, potrivit legislației Federației Ruse, deși dubla sau tripla cetățenie este permisă, acest lucru trebuie raportat autorităților.
Prin urmare, nu văd o problemă în acest sens și vom avea toate datele" - a explicat ministrul ucrainean pentru teritoriile temporar ocupate. Amintim că președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat, la 24 aprilie, un decret care permite locuitorilor din raioanele ocupate ale Donbasului să obțină cetățenia rusă printr-o procedură simplificată, iar pe 1 mai, liderul de la Kremlin a simplificat și procedura de obținere a cetățeniei și a pașaportului rusesc în cazul refugiaților sau migranților din Crimeea și din Donbas.
Kievul și mai multe state occidentale partenere ale Ucrainei au condamnat această decizie a Kremlinului.
Sursa: Rador