Autoritățile din Norvegia au anunțat că sunt dispuse să aplice sancțiuni împotriva Belarus

  • 16 Noiembrie 2021 09:14
Autoritățile din Norvegia au anunțat că sunt dispuse să aplice sancțiuni împotriva Belarus

Autoritățile din Norvegia au anunțat că sunt dispuse să sprijine noile sancțiuni pe care Uniunea Europeană preconizează să le introducă împotriva Belarus, pe fondul crizei migrației de la granița belaruso-polonă, a anunțat șeful diplomației norvegiene, Anniken Huitfeldt, scrie Rador.

''Norvegia va sprijini sancțiunile împotriva Belarus'', a declarat Huitfeldt, citată de Agenția de presă TASS. După cum a subliniat ministrul norvegian de externe, Norvegia nu-și dorește ca acest flux al migranților să continue. Potrivit ministrului de externe, situația de la granița belaruso-polonă este ''o folosire cinică a unor oameni obișnuiți, care plătesc pentru că își doresc o viață mai bună''.

Miniștrii de externe ai țărilor membre ale UE au convenit asupra introducerii celui de-al cincilea pachet de sancțiuni împotriva Belarus. În plus, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că Statele Unite și Uniunea Europeană desfășoară o strânsă colaborare privind noile sancțiuni împotriva Belarus.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău