Autoritățile de la Chișinău au transmis mesaje de Ziua Independenței Ucrainei: „Împărtășim o viziune comună a unui viitor bazat pe pace, democrație și valori europene”

  • 24 August 11:38
Autoritățile de la Chișinău au transmis mesaje de Ziua Independenței Ucrainei: „Împărtășim o viziune comună a unui viitor bazat pe pace, democrație și valori europene”

Poporul ucrainean celebrează astăzi, 24 august, Ziua Independenței. În mesajele de felicitare adresate cu această ocazie, autoritățile de la Chișinău au evidențiat lecția de curaj și iubire de țară de care dau dovadă ucrainenii în fiecare zi, apărând cu dârzenie independența, atât a Ucrainei, cât și a întregii Europe. Oficialii au urat ca această zi să fie un moment de speranță, iar pacea să triumfe peste tot în lume, transmite IPN.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că cetățenii Republicii Moldova sprijină poporul ucrainean în lupta pentru libertate, îl sunt alături și cred cu tărie că „Ucraina va învinge în acest război barbar al Federației Ruse”.

Atât Republica Moldova, cât și Ucraina, ne-am căpătat independența acum 33 de ani și știm că drumul nu a fost deloc ușor. De aceea, vom face tot posibilul să mergem înainte și să facem parte dintr-o mare familie, unde este democrație, pace, bunăstare și această familie este Uniunea Europeană”, a menționat Igor Grosu.

Șefa statului Maia Sandu, a comunicat că, în această zi importantă, poporul din Republica Moldova sărbătorește alături de ucraineni Ziua Independenței țării lor.

Pe măsură ce luptați cu curaj pentru libertatea pământului vostru, țineți minte că spiritul vostru este deja liber și puternic, reflectă rezistența națiunii voastre. Noi rămânem neclintiți în sprijinul nostru în timp ce continuați să vă apărați suveranitatea și să contribuiți pentru o pace durabilă. Împreună împărtășim o viziune comună a unui viitor bazat pe pace, democrație și valori europene”, a declarat șefa statului într-o adresare video.

Ministerul Afacerilor Externe precizează într-o postare că „forța ucrainenilor și determinarea cu care își apără țara este model de admirație, iar angajamentul nostru pentru susținerea Ucrainei rămâne de neclintit”.

În semn de solidaritate cu poporul ucrainean, astăzi, începând cu ora 21:00, clădirea Parlamentului va fi iluminată în culorile Ucrainei.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
16
Mon
17
Tue
20
Wed
21
Thu
18
Arhivă Radio Chișinău