Autoritățile de la București vor restaura cimitirul românesc de la Mana, Orhei
-
08 Aprilie 2019 15:08
Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din cadrul Parlamentului României, deputatul Constantin Codreanu, a anunțat despre restaurarea cimitirului românesc de la Mana, Orhei, Republica Moldova.
Ministerul Apărării Naționale de la București arată, într-un răspuns la întrebarea parlamentară formulată de către deputatul Constantin Codreanu privind starea cimitirelor românești din Republica Moldova și a mormintelor eroilor români, că a fost fundamentat proiectul de restaurare a Cimitirului de onoare românesc de la Mana, raionul Orhei. Această necropolă de război adăpostește mormintele a 16 eroi români. Suma necesară implementării proiectului, respectiv 125.000 lei românești sau peste jumătate de lei moldovenești cu TVA, a fost solicitată prin bugetul de stat aferent anului 2019.
„Instituția noastră își propune derularea, anul acesta, a etapelor prevăzute în legislația națională incidentă domeniului în ceea ce privește restaurarea mormintelor eroilor români înhumați în cimitirul civil ortodox din satul Baimaclia. Cu prilejul primei misiuni ce va fi organizată în Republica Moldova, în vederea realizării proiectului Cimitirului de onoare românesc de la Mana, raionul Orhei, specialiștii instituției vor întreprinde toate demersurile necesare fundamentării acestui proiect, respectiv: recunoașterea în teren în vederea stabilirii categoriilor de lucrări necesare și a costurilor implicate, precum și relaționarea cu autoritățile locale abilitate în vederea stabilirii avizelor necesare”, se arată în răspunsul Ministrului Apărării remis deputatului Constantin Codreanu.
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, instituție subordonată Ministerului Apărării Naționale a României, va continua activitatea de reconstrucție a cimitirelor militare românești de pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu prevederile Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind regimul juridic al mormintelor de război românești situate pe teritoriul Republicii Moldova.
„În afară de marea onoare pe care o avem în a-i cinsti pe înaintașii care au slujit neamul românesc prin sacrificiul suprem, avem obligația să protejăm mormintele și operele comemorative de război ale eroilor români din întreaga lume. În calitate de român originar din Republica Moldova voi veghea cu atenție asupra reabilitării mormintelor și cimitirelor românești de pe teritoriul celui de-al doilea stat românesc. Eroii nu mor niciodată!”, a transmis deputatul Constantin Codreanu, potrivit unui comunicat al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din cadrul Parlamentului României.