Autoritățile chineze au închis orașul Nanjing și vor să-i testeze pe cei 9,3 milioane de locuitori din cauza unui focar de COVID
-
29 Iulie 2021 12:51
Autoritățile sanitare chineze au înființat puncte de control și au suspendat zborurile în orașul Nanjing din estul țării, din cauza celui mai mare focar de COVID din ultimele luni, relatează The Guardian, citat de digi24.ro.
Peste 170 de persoane au fost diagnosticate cu varianta Delta în ultimele 10 zile. Principalul focar este în Nanjing, dar au fost identificate cazuri și în Beijing și alte provincii, inclusiv Anhui, Liaoning, Sichuan și Guangdong, scrie sursa citată.
Publicația Global Times a relatat, citând o sursă anonimă, că aeroportul din Nanjing a suspendat toate zborurile până la jumătatea lunii august. Toți cei care intră în provincia Sichuan trebuie să stea 14 zile în carantină în în locații speciale și alte 7 acasă.
În această săptămână, autoritățile din Nanjing au început o a doua rundă de testare în masă a celor 9,3 milioane de locuitori. Restricțiile de intrare și ieșire pentru rezidenți au fost înăsprite, unele mijloace de transport în comun au fost suspendate, iar șoferii de taxi și rideshare au fost instruiți să nu depășească limitele orașului.
Și provincia Jiangsu a întărit măsurile anti-COVID, instituind inclusiv 18 puncte de control pe autostrăzile din zonă.
Focarul din Nanjing este cel puțin al treilea focar de infectare cu varianta Delta, mult mai contagioasă. Un prim focar a fost detectat în apropierea frontierei Myanmar, în Yunnan, la începutul acestei luni, și un altul în sudul Guangdong, în perioada mai-iunie.