Autoritatea Aeronautică Civilă respinge acuzațiile lui Ilan Șor conform cărora ar fi zădărnicit decolarea de la Tel Aviv a unui avion charter cu 30 de pasageri

  • 13 Octombrie 2023 10:15
Autoritatea Aeronautică Civilă respinge acuzațiile lui Ilan Șor conform cărora ar fi zădărnicit decolarea de la Tel Aviv a unui avion charter cu 30 de pasageri

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) respinge acuzațiile formulate de omul de afaceri fugar Ilan Șor și apropiații săi, potrivit cărora autoritățile Republicii Moldova ar fi încercat să zădărnicească ieri, 12 octombrie, decolarea de la Tel Aviv a unui avion charter cu 30 de pasageri, organizat de fostul deputat, condamnat definitiv la 15 ani de pușcărie.

AAC susține că cei care au organizat cursa nu ar fi prezentat toate documentele pentru a fi eliberată autorizația de zbor.

”Deși, conform solicitării, acesta este un zbor de repatriere, solicitantul nu a coordonat zborul cu instituțiile statului relevante, motiv pentru care a fost necesar timp suplimentar pentru a verifica originea zborului, lista pasagerilor și alte elemente necesare în vederea asigurării securității naționale, ținând cont de faptul că zborul se efectuează dintr-o zonă cu risc sporit”, explică Autoritatea într-un comunicat de presă.

Totodată, instituția subliniază că din cei 30 de pasageri, conform informației prezentate de către solicitant, doar 13 sunt cetățeni ai R. Moldova.

După finalizarea verificărilor corespunzătoare, a fost emisă autorizația de zbor, valabilă pentru 72 de ore, mai anunță ACC, care menționează că regretă orice încercare de a induce în eroare și a dezinforma populația.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău