Autorii atentatelor de la Ankara se aflau în atenția serviciilor secrete turce
-
16 Octombrie 2015 17:53
Serviciile secrete turce au investigat o listă cu presupuși teroriști jihadiști cu numai trei zile înaintea dublului atentat sinucigaș comis sâmbătă la Ankara.
Pe respectiva listă se aflau și cei doi autori ai acelui atentat, transmite agenția EFE, citând ediția de vineri a cotidianului Hurriyet.
Potrivit unui alt cotidian, Cumhuriyet, atentatul a fost planificat în localitatea Elbeyli, situată la granița cu Siria, unde cu o zi înaintea atentatului lideri ai grupării jihadiste s-au reunit cu membri ai unei celule turce asociate acestei grupări. Înaintea atentatului, cei doi teroriști sinucigași, cetățeni turci, au venit din Siria și au ajuns la Ankara în noaptea de vineri spre sâmbătă, adaugă sursa citată.
După atentat, ei au fost identificați pe baza probelor ADN, dovedindu-se că sunt membri ai unei rețele de sprijin a grupării jihadiste Statul Islamic (SI), unul dintre ei fiind chiar liderul acestei rețele.
Părinții lor au declarat presei turce că au cerut de mult timp ajutorul poliției, după ce au bănuit că ei ar fi fost recrutați de jihadiști pentru a deveni combatanți în Siria.
După aceste relatări, partidele opoziției de stânga, atât social-democrații cât și pro-kurzii, au acuzat erori grave ale serviciilor de securitate și au cerut demiterea miniștrilor justiției și internelor. Deocamdată au fost suspendați doar șeful poliției din Ankara și doi dintre subalternii săi.