Australia ia în considerare un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing

  • 25 Noiembrie 2021 08:39
Australia ia în considerare un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing

Australia ia în considerare să nu trimită niciun oficial guvernamental la Jocurile Olimpice de iarnă care vor avea loc la Beijing anul viitor, pe fondul solicitărilor tot mai numeroase din partea parlamentarilor pentru un boicot diplomatic oficial, informează Reuters, care citează un articol apărut joi în Sydney Morning Herald, scrie AGERPRES.

Politicieni australieni din coaliția de guvernământ liberal-națională și din partea Partidului Laburist de opoziție îndeamnă guvernul federal să boicoteze Jocurile Olimpice care vor avea loc în China în luna februarie, a relatat ziarul fără a cita o sursă.

Un boicot diplomatic ar presupune absența unei delegații alcătuite din oficiali, dar ar permite participarea sportivilor.

Președintele Joe Biden a declarat săptămâna trecută că Statele Unite iau în considerare un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice în semn de protest față de politica Chinei în domeniul drepturilor omului, în special în ceea ce privește tratamentul acordat minorităților musulmane.

Marea Britanie nu a luat încă o decizie cu privire la cine va reprezenta guvernul la Jocurile Olimpice, dar prim-ministrul Boris Johnson nu susține ideea de boicotare.

Guvernul australian așteaptă decizia administrației Biden înainte de a recurge la un boicot diplomatic, se arată în articolul publicat de Sydney Morning Herald.

Atât Statele Unite cât și Marea Britanie sunt aliați apropiați ai Australiei, țări care au format în septembrie un parteneriat de securitate pentru a ajuta Canberra să construiască submarine nucleare. Acest acord trilateral nu a fost pe placul Chinei, cea mai mare putere în ascensiune din regiunea indo-pacifică.

Relația Australiei cu China, cel mai mare partener comercial al său, s-a înrăutățit după ce Canberra a interzis participarea companiei Huawei la construirea rețelei 5G în 2018 și a cerut o anchetă independentă privind originea pandemiei de COVID-19. Beijingul a ripostat impunând tarife la mai multe mărfuri australiene. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău