Aureliu Ciocoi a reiterat, la ședința OSCE, poziția R.Moldova privind necesitatea retragerii trupelor ruse din stânga Nistrului
-
04 Decembrie 2020 18:30
Ministrul de Externe de la Chișinău, Aureliu Ciocoi, a reiterat poziția consecventă a Chișinăului privind necesitatea retragerii trupelor și stocurilor de muniții rusești de pe teritoriul Republicii Moldova.
Declarația a fost făcută la ședința online a Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa. Șeful diplomației de la Chișinău a spus că această retragere trebuie să aibă loc în conformitate cu statutul de neutralitate prevăzut de Constituție și angajamentele internaționale asumate de către Federația Rusă în cadrul OSCE.
De asemenea, Aureliu Ciocoi a exprimat profunda îngrijorare privind abuzurile regimului de la Tiraspol, inclusiv restricțiile privind libera circulație și deteriorarea gravă a situației drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. El a îndemnat partenerii implicați să contribuie pozitiv la remedierea situației.
Anterior, și președintele ales Maia Sandu a declarat că este necesară retragerea Grupului Operativ de Trupe Ruse dislocat ilegal în stânga Nistrului și introducerea în zona de securitate a unei misiuni internaționale de pacificatori sub egida OSCE în locul militarilor ruși.
Ulterior și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg care a acuzat Moscova că încalcă integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova prin menținerea trupelor sale în Transnistria. Rusia insistă însă că trupele pacificatoare rusești se află în regiunea transnistreană în mod legal.