Audieri parlamentare privind alimentarea copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ
-
08 Decembrie 2016 07:48
Peste 35 de proiecte de acte legislative urmează a fi discutate de Parlament în cadrul ședințelor plenare din această săptămână. Parlamentul se va convoca în ședințe plenare pe 8 și 9 decembrie.
Pe 8 decembrie, deputații vor audia conducerea Guvernului, a Ministerului Educației, a Ministerului Sănătății, a Centrului Național Anticorupție și a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în privința alimentării copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ, transmite IPN.
Săptămâna trecută, audierile parlamentare anunțate la acest subiect nu au avut loc, întrucât, în lipsă de cvorum, ședința a fost închisă.
Pe 8 decembrie, Parlamentul va examina și raportul Comisiei de anchetă privind situația de la „Aeroportul Internațional Chișinău”. Deputații vor mai supune dezbaterilor modificările Legii privind asigurarea activității președintelui, Legii cetățeniei, Codului Audiovizualului, Legii cu privire la Serviciul de Protecție și Pază de Stat, proiectul de Lege privind mormintele și operele comemorative de război și cel cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc.
La ședința plenară din 9 decembrie, deputații vor examina proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2017, Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală. Parlamentul urmează să decidă asupra ratificării Acordului dintre Republica Moldova și NATO privind Oficiul de Legătură NATO în Republica Moldova.
Pe agenda dezbaterilor parlamentare de vineri mai figurează o serie de modificări și completări la Legea cu privire la patenta de întreprinzător, Legea cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești, Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale.