Au fost identificate alte 65 de întreprinderi de stat inactive, care vor fi lichidate (Mold-street)
-
18 Aprilie 2019 10:19
Agenția Proprietății Publice (APP) continuă politica de a face curățenie în activele statului și a inițiat un proiect de hotărâre de Guvern privind dizolvarea și radierea din oficiu din Registrul de stat a 65 de întreprinderi de stat.
Potrivit documentului, toate aceste întreprinderi de stat nu activează deja de mulți ani din motive precum lipsa mijloacelor circulante, a bunurilor imobile proprii, competitivitatea redusă a producției/serviciilor etc, scrie Mold-street.
Totodată APP constată că în privința lor de către autoritățile administrației publice centrale (succesorii fondatorilor acestora) pe parcursul anilor nu au fost întreprinse măsuri privind reanimarea sau lichidarea acestora.
În același timp Agenția susține că pe parcursul anilor în privința acestor întreprinderi nu au fost înaintate careva cereri din partea unor creditori, iar fondatorii nu au informat referitor la existența unor eventuale litigii.
În lista se regăsesc publicațile Независимая Молдова și Moldova Suverană, compania aeriană "Moldova", Mina din Ocnița, Direcția de exploatare a locuințelor a Ministerului Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor, cantina Ministerului Afacerilor Interne, Inspecția Flora și Fauna etc.
Anterior Guvernul a acceptat propunerea Agenției Proprietății Publice de dizolvare și radiere din oficiu din Registrul de stat a 163 de întreprinderi de stat.