Au fost finalizate lucrările de modernizare a mai multor tronsoane de conducte termice
-
20 Iulie 2021 11:41
Echipa Termoelectrica anunță că a finalizat cu succes o parte din lucrările de modernizare a mai multor tronsoane de conducte termice, planificate pentru această vară. Până acum au fost montate circa trei mii de metri de conducte termice, cu diametrul cuprins între 70 și 800 mm. De asemenea, au fost finalizate lucrările de asfaltare pe o suprafață de circa 1300 de metri pătrați. Este vorba despre bulevardul Decebal, dar și străzile Ion Vasilenco, București, M. Viteazu și Calea Ieșilor (2 tronsoane), transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al companiei se precizează că în prezent se lucrează pe alte zece tronsoane din toate sectoarele capitalei.
„Modernizarea infrastructurii termoenergetice înseamnă creșterea calității vieții tuturor locuitorilor capitalei. De aceea, vom continua să completăm lista lucrărilor în desfășurare cu altele noi, pe care le vom duce la bun sfârșit până la începerea sezonului rece, astfel încât să fim gata să prestăm servicii de termoficare îmbunătățite către consumatori”, precizează Veaceslav ENI, directorul general Termoelectrica.
Conform Planului de Investiții pentru anul 2021, Termoelectrica va moderniza circa 13 mii de metri de conducte termice.