Au fost desemnate cele mai bune inovații ale anului
-
11 Decembrie 2014 14:59
Oamenii de știință și cei de afaceri s-au reunit astăzi în cadrul Forumului ”Știință și Business”, pentru a discuta despre necesitatea colaborării celor două sectoare și a spori nivelul de competitivitate al produselor fabricate în Republica Moldova.
Totodată, au fost desemnate cele mai bune inovații ale anului, elaborate de către cercetătorii moldoveni. Mai multe detalii are Natalia Zaharescu.
Unul dintre proiectele premiante este un preparat medicamentos inovativ pentru tratamentul otitelor. Acesta a fost deja brevetat și ar urma să fie produs de către o companie farmaceutică din Republica Moldova, a menționat unul dintre autorii proiectului, cercetătorul Sergiu Parii.
Este un preparat cu mai multe efecte terapeutice în comparație cu alți analogi care există pe piață. Astfel de compoziției din mai multe substanțe medicamentoase nu mai există.
Oamenii de afaceri, la rândul lor, afirmă că au de câștigat în urma colaborării cu cercetătorii, fiind elaborate noi produse, mai eficiente și mai competitive. Astfel, dacă strugurii moldovenești nu mai ajung pe piața rusă, atunci strungurile elaborate și fabricate în Republica Moldova sunt exportate cu succes în Federația Rusă. Un complex de strunguri a fost cumpărat chiar de către compania Gazprom, a subliniat Mihail Rotaru, de la uzina Topaz.
Sunt strunguri care nu mai există în Europa. Sunt niște surse de curent tehnologic de o putere foarte mare. Dacă o paletă executată prin metoda clasică necesită un timp de câteva ore, atunci o paletă executată prin metoda electrochimică se poate fabrica în curs de 5 minute.
Deocamdată, însă, există puține exemple de cooperare de succes între cercetătorii și antreprenorii moldoveni, iar autoritățile își asumă angajamentul de a stimula aceste interacțiuni, pentru dezvoltarea economiei naționale, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie, Valeriu Lazăr.
Aceste cazuri nu au devenit, dacă vreți, o legitate. Există elemente, există premize, sarcina noastră este să le sinergizăm și să facem să funcționeze ca un tot întreg. Cap – coadă, de cel care are ideea, până la cel care, prin spiritul lui antreprenorial, a transformat ideea în produs și a vândut-o în piață, a încasat banii.
Strategia Inovațională 2020, adoptată anul trecut, urmează să contribuie la sporirea competitivității internaționale a țării, potrivit oficialilor. Totodată, Republica Moldova este membră a două programe europene de cercetare ”Orizont 2020”și ”COSME”, în cadrul cărora pot fi atrase fonduri pentru proiecte inovatoare.