Aterizare cu succes pentru capsula spațială Starliner a companiei Boeing
-
26 Mai 2022 09:43
Capsula spațială Starliner a companiei Boeing a revenit pe Pământ, miercuri, după o misiune de patru zile la Stația Spațială Internațională (ISS), informează joi agenția DPA, citat de AGERPRES.
Capsula, fără echipaj uman, care a transportat aproximativ 225 de kilograme de marfă și provizii destinate echipajului din partea NASA, dar și o încărcătură de peste 130 de kilograme de la Boeing, s-a desprins de ISS miercuri, conform programului misiunii, potrivit agenției spațiale americane.
Starliner a aterizat înapoi pe Pământ în statul american New Mexico la ora 18:49 (22:49 GMT), încheindu-și zborul demonstrativ către avanpostul spațial.
"Revenirea de astăzi de la @Space_Station marchează sfârșitul Testului 2 al Zborului Orbital, o demonstrație ce oferă date pentru a ajuta la obținerea certificării pentru a transporta astronauți", a transmis NASA într-un mesaj pe Twitter.
"Aterizare, #Starliner!" a scris Boeing pe Twitter. "#Starliner a aterizat în siguranță la trei zecimi de milă de ținta sa la @WSMissileRange în New Mexico", a adăugat gigantul aerospațial american.
Zborul reușit a reprezentat un test important pentru Starliner, care s-a confruntat cu o perioadă dificilă - o serie de probleme au întârziat cu doi ani acest proiect.
Boeing intenționează să folosească Starliner pentru a transporta în viitor astronauți către ISS, oferind o alternativă la capsula Crew Dragon a companiei SpaceX.
Starliner este un vehicul spațial de ultimă generație, parțial reutilizabil, constând dintr-o capsulă reutilizabilă destinată echipajului și un modul de service lansat cu racheta. După obținerea certificării, va transporta un echipaj format din până la patru membri către ISS.
Vehiculul spațial trebuia inițial să fie lansat spre ISS în iulie 2021. Misiunea a fost amânată de mai multe ori, în primul rând din cauza unor probleme apărute după sosirea modulului de cercetare rusesc Nauka, iar apoi din cauza unor defecțiuni constatate la supapele sistemului de propulsie al Starliner.
Compania americană din industria aviatică și aerospațială a dezvoltat și construit Starliner pentru NASA.