Atenție șoferi! Se circulă în condiții de iarnă
-
08 Februarie 2023 08:00
În ultimele 24 de ore, au fost primite șapte apeluri de la 112 și șapte apeluri telefonice de la persoane fizice, care au solicitat intervențiile drumarilor, se arată într-un comunicat al ASD.
Astfel, în scopul sporirii gradului de siguranță a circulației rutiere pe drumurile publice naționale, întreprinderile rutiere S.A ,,Drumuri” au acționat cu 146 utilaje speciale și 166 muncitori rutieri, de asemenea în perioada nominalizată s-a răspândit 1991,2 (tone) de materiale antiderapante și 157,5 (tone) sare tehnică.
Menționăm că, se circulă în condiții de iarnă preponderent la Sudul și Nordul Moldovei, sectoarele: Florești, Nisporeni, Călărași, Ungheni, Cahul, Taraclia, Leova, Căușeni.
Drumarii, efectuează în continuare lucrări de patrulare, combaterea lunecușului, lucrări de deszăpezire, precum și supralărgirea părții carosabile pe toate sectoarele din administrare și după necesitate se prelucrează cu materiale antiderapante.
În acest sens, informăm conducătorii auto să circule foarte prudent și să adapteze stilul de condus la condițiile de trafic, drumarii acționează, însă vântul care bate în rafale aduce zăpada înapoi pe carosabil, reducând vizibilitatea pe unele sectoare.
Înainte de a pleca la drum, este indicat să vă informați asupra condițiilor de circulație, iar dacă pe traseu există drumuri închise sau pe care se circulă cu dificultate, să amânați călătoria. Circulați cu atenție!