ATENTAT la o bază NATO din Afganistan. Ce puțin patru morți

  • 12 Noiembrie 2016 13:43
ATENTAT la o bază NATO din Afganistan. Ce puțin patru morți

Cel puțin patru persoane au decedat, iar alte 14 au fost rănite, în urma unui atentat cu bombă care a avut loc sâmbătă dimineața în incinta bazei aeriene NATO de la Bagram și care a fost revendicat de insurgenții talibani, transmite Mediafax.ro.

Un comunicat al NATO anunța că atacul a avut loc în jurul orei locale 5.30 (3.00, ora R. Moldova).

Generalul american John Nicholson a comunicat că deflagrația a fost cauzată de detonarea unui dispozitiv explozibil, fără a oferi detalii suplimentare.

Insurgenții talibani au revendicat responsabilitatea pentru atentat, spunând că a fost comis de un atacator sinucigaș aflat în interiorul bazei.

Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al talibanilor, a afirmat că atacul a fost pregătit timp de patru luni.

Abdul Wahid Sediqqi, un reprezentant al guvernatorului provinciei Parwan, unde se află și baza aeriană, a declarat pentru The Associated Press că atacul s-a soldat cu patru morți și aproximativ 18 răniți.

Nu există până la această oră informații cu privire la naționalitatea celor uciși sau răniți.

Acest atentat survine la doar o zi după ce Consulatul General al Germaniei din orașul Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, a fost ținta unui atac terorist cu vehicul-capcană,revendicat de talibani,care a cauzat decesul a cel puțin patru persoane și rănirea altor aproximativ 115.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:13,38 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău