Atentat cu cuțit la Paris | Prietenul atacatorului și două femei reținute
-
18 Mai 2018 11:05
Un prieten al bărbatului care a comis un atac jihadist cu un cuțit sâmbătă seara în centrul Parisului a fost acuzat joi pentru "conspirație teroristă criminală" și încarcerat, iar două femei din anturajul lor au fost reținute, a informat o sursă judiciară, relatează vineri AFP.
Adus în fața unui judecător de instrucție după patru zile de arest preventiv, Abdul Hakim A., de 20 de ani, cetățean francez născut în Cecenia, a fost acuzat de "conspirație teroristă în vederea pregătirii unor crime".
Arestat duminică la Strasbourg și urmărit pentru radicalizare, tânărul de 20 de ani este un apropiat al lui Khamzat Azimov, francezul de origine cecenă care a ucis cu un cuțit un bărbat de 29 de ani și a rănit alte cinci persoane sâmbătă în cartierul Opera, în centrul Parisului, înainte de a fi împușcat mortal de forțele de ordine. Gruparea Statul Islamic a revendicat atentatul.
Abdul Hakim A. a contestat "orice participare" sau "implicare" în atac, a afirmat procurorul general din Paris, François Molins, în cadrul unei conferințe de presă.
Procurorul a anunțat de asemenea arestarea joi la Paris a două tinere femei "apropiate ale lui Abdul Hakim A. și Khamzat Azimov". Una dintre ele, Ines Hamza, este o tânără radicalizată care s-a căsătorit religios cu Abdul Hakim înainte de a încerca să plece în Siria, au informat surse concordante. Cealaltă femeie este una dintre prietenele ei, potrivit unei surse din cadrul anchetei.
În ianuarie 2017, Ines Hamza a fost acuzată de conspirație teroristă și a fost pusă sub control judiciar în cadrul unei anchete desfășurate la Paris, în cadrul căreia alte trei femei au fost investigate.
Sursa: agerpres