Atelier de lucru pe subiectul integrării europene pentru angajații Ministerului Finanțelor organizat cu sprijinul UE

  • 17 August 2023 10:34
Atelier de lucru pe subiectul integrării europene pentru angajații Ministerului Finanțelor organizat cu sprijinul UE

În data de 15 august curent, circa 140 de specialiști ai Ministerului Finanțelor și a instituțiilor subordonate – Serviciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat, Inspecția Financiara, Agenția Achiziții Publice, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe, Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării si Oficiul de Gestionare a Proiectelor de Asistență Externă, au participant la atelierul de lucru "Finanțele publice – motor al integrării europene", organizat cu sprijinul Misiunii Înalților Consilieri ai Uniunii Europene.

În deschiderea evenimentului, ministra Finanțelor Veronica Sirețeanu a vorbit despre rolul crucial jucat de Ministerul Finanțelor în procesul de aliniere a legislației naționale la normele UE, exprimându-și aprecierea pentru cooperarea de succes între toate părțile interesate. 

 „Accesiune la UE este asociată cu multe schimbări, unele mult așteptate, altele dureroase, altele curajoase, altele necesare. Ministerul Finanțelor are un rol foarte important în acest parcurs, asigurând, totodată, stabilitatea și integritatea sistemului financiar al țării în strânsă corelare  cu obiectivele Strategiei de management al finanțelor publice”, a menționat dna Sirețeanu. 

La rândul său, Înaltul Consilier al UE în domeniul politicii vamale și fiscale, Rosario De Blasio, a subliniat: „În martie 2023, Moldova a trecut prin a doua evaluare, bazându-se pe cunoștințele și experiența dobândite în urma cooperării strânse de lungă durată cu Uniunea Europeană. Rezultatele acestei evaluări sunt cruciale pentru ca Moldova să urmărească în continuare calea integrării europene. Pentru aceasta sunt necesare eforturi semnificative și o motivație foarte puternică”. 

Atelierul a fost moderat de către secretarul general adjunct al Ministerului, dna Ana Luca în cadrul căruia a avut o discuție interactivă cu secretarii de stat ai Ministerului Finanțelor, dna Olga Golban, dl Ion Gumene și dl Vladimir Arachelov și Înaltul Consilier al UE Rosario de Blasio, privitor la progresul înregistrat de Ministerul Finanțelor în acest proces, precum și acțiunile ce urmează a fi întreprinse, pe domeniile de competență. 

Astfel, participanții la eveniment au revizuit stadiul actual al procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, cu un accent sporit pe cele opt capitole ale acquis-ului comunitar, în care Ministerul Finanțelor are rolul de lider: libera circulație a capitalului; achiziții publice; servicii financiare; politica economică și monetară; fiscalitate; politica economică și monetară; uniunea vamală; control financiar; prevederi financiare și bugetare.  

De asemenea, cei prezenți la eveniment au avut ocazia de a-și testa cunoștințele despre procesul de integrare europeană a țării, participând la un quiz dinamic de întrebări și răspunsuri, ce a cuprins aspecte tehnice și diverse curiozități legate de fiecare capitol al acquis-ului UE, gestionat de Minister.

Asemenea oportunități sunt importante pentru Ministerul Finanțelor în vederea menținerii și consolidării cunoștințelor tuturor celor direct implicați în procesul de aderare la UE, sporind astfel implementarea reformelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:8,23 m/s
Sun
8
Mon
7
Tue
6
Wed
6
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău