Atac cu rachete asupra Kievului, cel puțin zece explozii puternice în capitala Ucrainei

  • 02 Ianuarie 08:59
Atac cu rachete asupra Kievului, cel puțin zece explozii puternice în capitala Ucrainei

Federația Rusă a atacat cu rachete Kievul în această dimineață, a anunțat armata aeriană ucraineană, la scurt timp după ce au fost emise alerte aeriene în întreaga țară din cauza amenințării reprezentate de bombardierele rusești active, relatează G4media.

Exploziile au zguduit clădirile din centrul orașului. Administrația militară a capitalei a spus că fragmente din rachetele doborâte au căzut în diferite cartiere, în special în zone rezidențiale, mai menționează G4media.ro.

„Explozii în capitală. În special, resturi de rachete s-au prăbușit într-un parc din districtul Holosiivskyi. Explozii au avut loc, de asemenea, în districtul Obolonskyi”, a declarat primarul Kievului, Vitali Klitschko.

Cel puțin 10 persoane au fost rănite în urma atacului cu rachete, a precizat Klitschko.

„Kiev – rămâneți în adăposturi. Multe rachete se îndreaptă (spre voi)”, au transmis forțele aeriene ucrainene pe Telegram.

 Potrivit armatei ucrainene, Rusia a ridicat de la sol 16 bombardiere strategice Tu-95MS. Partea rusă a folosit o gamă variată de sisteme de atac pentru a străpunge apărarea antiaeriană a Ucrainei, inclusiv rachete hipersonice „Kinjal” și „Kalibr”, relatează unele canale de Telegram.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău