Astazi va fi o grevă generală în sectorul public
-
27 Noiembrie 2014 07:46
În Grecia este așteptată astăzi o grevă generală atât în sectorul public, cât și în cel privat, față de politica de austeritate.
Va fi afectată întreaga rețea de transporturi și servicii publice și nici un avion nu va mai decola timp de 24 de ore.
Sindicatele din sectorul privat cel public au afirmat că vor organiza proteste de masă la Atena și Salonic. Spitalele vor opera cu un personal care va acoperi minimul necesar. Medicilor li se vor alătura profesori, personal penitenciar și angajați din domeniul justiției.
Jurnaliștii greci au intrat ieri într-o grevă programată de 24 de ore, cu o zi înainte de o grevă la nivel național împotriva măsurilor de austeritate, relatează Agerpres.
Greva a afectat toată presa, inclusiv buletinele de știri ale posturilor de radio și televiziunilor, site-uri și cotidiene. Niciun ziar nu va fi publicat astăzi. Sindicatele de jurnaliști s-au revoltat împotriva concedierilor și reducerilor pensiilor și beneficiilor.