Astăzi începe PROCESUL lui Andrei Usatîi
-
25 Septembrie 2015 12:24
Vineri, 25 septembrie, la Chișinău începe procesul fostului Ministru al Sănătății din Republica Moldova, Andrei Usatîi.
Potrivit anchetatorilor, în 2012, Ministerul Sănătății condus de Andrei Usatîi ar fi semnat o scrisoare de garanție în beneficiul unei companii private, lăsând gaj bunuri aflate în proprietate publică.
Fost ministru al Sănătății, în perioada 2011-2014, Andrei Usatîi a fost reținut în luna aprilie, alături de mai mulți directori de spitale, în cadrul unui alt dosar legat de achiziții publice și aranjarea unor licitații pentru procurarea medicamentelor și echipamentelor medicale.
După reținere, fostul ministru al Sănătății a făcut o criză cardiacă și a fost transportat cu ambulanța la Institutul de Cardiologie, unde, escortat de ofițerii CNA a fost internat în secția de reanimare. Ulterior, el a fost eliberat din arest și se află acum sub control judiciar.
Fostul ministru, reprezentant al Partidului Liberal - Democrat, declara anterior că prin aceste acțiuni s-ar fi urmărit discreditarea sa și a partidului din care face parte.