Asociația Promo-LEX solicită Parlamentului să adopte cât mai curând amendamentele legislative pentru sancționarea faptelor motivate de ură și prejudecată
-
06 Februarie 2020 10:55
Asociația Promo-LEX solicită Parlamentului să adopte cât mai curând amendamentele legislative pentru sancționarea faptelor motivate de ură și prejudecată.
Experții atrag atenția că, în ultimii doi ani, discursul de ură și instigare la discriminare este din ce în ce mai des utilizat mai ales în context politic și religios. Doar în anul 2019, în urma monitorizării Promo-LEX, au fost identificate 835 de cazuri de discurs de ură și instigare la discriminare, care au afectat diverse grupuri de persoane.
Cele mai multe dintre cazuri i-au avut ca autori pe politicieni, reprezentanții ai Bisericii Ortodoxe, jurnaliști sau formatori de opinie. De asemenea, discursul bazat pe diverse forme de intoleranță devine un instrument utilizat tot mai des în procesele electorale din Republica Moldova, mai constată Promo-LEX.
Organizația subliniază că este necesară schimbarea legislației, cu introducerea unor sancțiuni pentru faptele motivate de prejudecată, prevăzute într-un proiect de lege elaborat de Guvern încă în iulie 2017.
Sursa:promolex.md