Asistenții medicali din școli vor trece în subordinea Centrelor Medicilor de Familie

  • 29 Ianuarie 2020 12:30
Asistenții medicali din școli vor trece în subordinea Centrelor Medicilor de Familie

Asistenții medicali din cadrul instituțiilor de învățământ preșcolar și preuniversitar vor trece în subordinea Centrelor Medicilor de Familie. Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a decis, în ședința de astăzi, să propună plenului Legislativului aprobarea unui proiect de modificare a Legii ocrotirii sănătății și Codului educației, informează MOLDPRES.

În prezent, serviciile de sănătate pentru copii și de control al calității produselor alimentare sunt prestate de către asistentul medical, care face parte din personalul nedidactic al instituției de învățământ. În această situație, directorii instituțiilor de învățământ preșcolar sau preuniversitar pot influența decizia asistentului medical privind calitatea produselor alimentare în procesul de recepționare de către comisia de triere, din care face parte asistentul medical.   

În opinia autorilor, modificările propuse ar putea soluționa și o altă problemă existentă în prezent – cea privind înlocuirea asistentului medical din cadrul instituției de învățământ pe perioada concediului anual sau de boală. În condițiile în care medicul poate fi înlocuit doar de un alt angajat al instituției de învățământ care nu are studii medicale, nu poate fi garantată calitatea asistenței medicale acordate copiilor. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
11,24
Cer senin
Umiditate:71 %
Vint:3,09 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău