Asistenții medicali din grădinițe ar putea fi subordonați Centrelor Medicilor de Familie

  • 15 Martie 2017 14:48
Asistenții medicali din grădinițe ar putea fi subordonați Centrelor Medicilor de Familie

Asistenții medicali care activează în instituțiile preșcolare și de învățământ din țară ar putea trece în subordinea Centrelor Medicilor de Familie.

Deputații din Comisia specială pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ au înregistrat o inițiativă legislativă pentru a garanta un control mai eficient al recepționării produselor alimentare de la agenții economici.

Proiectul a fost aprobat, astăzi, în unanimitate în cadrul Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Comisiei drepturile omului și relații interetnice și Comisiei agricultură și industria alimentară, potrivit Serviciului de presă al Parlamentului.

Potrivit modificărilor, cheltuielile pentru angajarea personalului vor fi acoperite din fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. În prezent serviciile de sănătate a copiilor și control al calității produselor alimentare se acordă de către asistentul medical care face parte din personalul nedidactic al instituției de învățământ și se subordonează directorului. Potrivit autorilor, astfel managerul instituției poate influența decizia asistentului medical privind calitatea produselor alimentare în procesul de recepționare de către comisia de triere din care face parte și asistentul medical.

În cadrul aceleeași ședințe, deputații din cele trei Comisii parlamentare au avizat mai multe proiecte care urmează a fi dezbătute și adoptate de plenul Legislativului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
3,85
Cer fragmentat
Umiditate:69 %
Vint:8,23 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău