Asistență în valoare de 50,9 milioane de franci elvețieni pentru reforma administrativ-teritorială

  • 18 Aprilie 2018 12:40
Asistență în valoare de 50,9 milioane de franci elvețieni pentru reforma administrativ-teritorială

Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare va acorda Republicii Moldova asistență tehnică în valoare de 50,9 milioane de franci elvețieni (53 mil. de dolari), în baza noii Strategii de cooperare pentru anii 2018-2021, lansată miercuri, 18 aprilie, la Chișinău.

Banii vor fi folosiți în domenii precum reforma administrativ-teritorială, migrație și dezvoltare, infrastructura locală, dezvoltarea economică și învățământul vocațional.

Premierul Pavel Filip a avut marți, 17 aprilie, o întrevedere cu secretarul adjunct de stat din Departamentul Federal de Externe al Confederației Elvețiene, Krystyna Marty Lang, aflată într-o vizită la Chișinău cu ocazia lansării Strategiei.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Pavel Filip a adus mulțumiri pentru suportul oferit, evidențiind creșterea volumului de asistență în ultimii ani și realizarea de către Biroul de Cooperare al Elveției la Chișinău a unui număr semnificativ de proiecte în domenii strategice pentru dezvoltarea țării noastre.

Elveția este al patrulea cel mai mare donator către țara noastră. Din 2010, Republica Moldova a beneficiat de asistență în valoare de 85 de milioane de franci elvețieni.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
5,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău