Arsenalul nuclear al Rusiei îl depășește cu 20% pe cel al Statelor Unite (STUDIU)
-
06 Mai 2019 12:40
Statele Unite dețin aproximativ 3.800 de focoase nucleare, potrivit unui studiu publicat în The Bulletin of the Atomic Scientists, care acoperă problemele de securitate internațională și amenințările reprezentate de armele nucleare, publicată înființată din 1945 de foști participanți la Proiectul Manhattan.
Oamenii de știință declară că aproximativ 1.300 de focoase ale Statelor Unite sunt montate pe rachete balistice intercontinentale, 300 – pe bombardiere strategice în bazele militare din Statele Unite, iar 150 în baze de pe teritoriul Europei, menționează Pagina de Rusia.
La acest arsenal nuclear trebuie adăugate cele 2.050 de foacoase, care sunt în rezervă în caz de nevoie.
Potrivit raportului semnat de Hans Christensen, directorul Proiectului de informare nucleară al Federației Oamenilor de Știință americani, âaproape 2.4 mii de focoase învechite au fost retrase din serviciul armatei SUA și ar trebui eliminate până în 2030.
Publicatia menționeaza că arsenalul nuclear al SUA este inferior Rusiei în ceea ce privește numărul de focoase. Cu o lună în urmă, The Bulletin of the Atomic Scientists a publicat un raport cu privire la focoasele nucleare ale Rusiei. Acesta arata că, la începutul anului 2019, arsenalul nuclear al Federației Ruse includea 4.490 de focoase care pot fi desfășurate pe lansatoare strategice cu rază lungă de acțiune.
Din numărul total de focoase nucleare ale Rusiei, aproximativ 1.600 sunt montate pe rachete balistice intercontinentale și bombardiere grele, iar alte 1.070 de focoase strategice sunt stocate împreună cu aproximativ 1.820 de focoase non-strategice.
În afara de acest stoc militar, Rusia mai deține aproape 2.000 de focoase pregătite pentru utilizare dintr-un total de 6.490, care trebuie eliminate în conformitate cu un tratat internațional.