Un nou front al confruntării dintre Rusia și Occident

Astăzi, la mii de kilometri distanță, în Caucazul de Sud, se conturează un tablou surprinzător de asemănător. Armenia, considerată până nu demult unul dintre cei mai loiali aliați ai Moscovei, începe să urmeze o traiectorie comparabilă cu cea a Republicii Moldova. Pe măsură ce Erevanul își redefinește orientarea strategică și caută noi parteneriate cu Uniunea Europeană și Statele Unite, Kremlinul reacționează exact după modelul deja testat la Chișinău.

Nu este vorba doar despre o coincidență. Este vorba despre aplicarea aceleiași doctrine geopolitice față de două state care încearcă să iasă din sfera tradițională de influență a Moscovei.

Lecția Karabahului și lecția regiunii transnistrene

Pentru Republica Moldova, conflictul transnistrean a fost principalul instrument prin care Rusia și-a menținut influența asupra politicii externe a Chișinăului. Prezența militară rusă din stânga Nistrului a funcționat timp de peste trei decenii ca un mecanism permanent de presiune. În Armenia, un rol asemănător l-a jucat conflictul din Nagorno-Karabah.

Ani la rând, Moscova s-a prezentat drept garant al securității armene. În schimb, Erevanul a acceptat o dependență strategică aproape totală. Însă pierderea Karabahului și incapacitatea Rusiei de a preveni deznodământul au provocat o adevărată revoluție psihologică în societatea armeană.

Mulți armeni au înțeles ceea ce mulți moldoveni au înțeles încă din anii 90: conflictele înghețate nu sunt soluționate de Moscova deoarece ele reprezintă unul dintre principalele instrumente de control geopolitic.

Astfel, dacă regiunea transnistreană a fost pentru Republica Moldova o lecție despre limitele „protecției” ruse, Karabahul a devenit pentru Armenia o lecție asemănătoare.

O societate care privește tot mai mult spre Europa

Poate cel mai important fenomen politic din Armenia ultimilor ani este schimbarea de mentalitate a societății.

Sondajele recente arată că aproximativ 70% dintre cetățenii armeni susțin apropierea de Uniunea Europeană și integrarea în structurile occidentale. Pentru o țară care, timp de decenii, a fost considerată unul dintre cei mai fideli parteneri ai Rusiei, această transformare este remarcabilă.

Fenomenul amintește de evoluția Republicii Moldova după invazia rusă în Ucraina. În loc să întărească influența Kremlinului, războiul a accelerat procesul de distanțare față de Rusia și apropierea de Europa.

Paradoxul este evident. Cu cât Moscova încearcă să exercite mai multă presiune asupra fostelor republici sovietice, cu atât acestea caută mai activ alternative strategice în Occident.

În Armenia, la fel ca în Republica Moldova, Uniunea Europeană nu mai este percepută doar ca un spațiu al prosperității economice, ci și ca o garanție a independenței naționale.

Kremlinul repetă scenariul aplicat în Republica Moldova

Înaintea alegerilor parlamentare armene, Moscova pare să fi ales o strategie deja cunoscută publicului din Republica Moldova. În centrul acestei strategii se află omul de afaceri Samvel Karapetyan, prezentat de numeroase cercuri pro-ruse drept alternativa la actuala conducere de la Erevan.

Metodele utilizate amintesc izbitor de modelul construit de Ilan Șor în Republica Moldova. În ambele cazuri întâlnim aceeași combinație de populism social, promisiuni economice generoase, exploatarea nemulțumirilor populației, atacuri împotriva instituțiilor occidentale și promovarea ideii că Rusia ar reprezenta singura garanție a stabilității.

În Republica Moldova, Ilan Șor a încercat să transforme frustrările sociale în capital politic pentru proiectele Kremlinului. În Armenia, Karapetyan pare să joace un rol similar, încercând să capitalizeze nemulțumirile provocate de pierderea Karabahului și dificultățile economice.

Diferența fundamentală constă însă în faptul că modelul moldovenesc este deja cunoscut. Societatea armeană poate observa astăzi consecințele pe care astfel de proiecte politice le-au avut în Republica Moldova.

Alegerile nu mai sunt doar despre guvernare

Ceea ce se întâmplă în Armenia depășește cadrul unei competiții electorale obișnuite. La fel ca în Republica Moldova, alegerile au fost transformate într-o confruntare geopolitică. Miza nu este doar alegerea unui nou parlament sau a unui nou guvern, ci orientarea strategică a statului pentru următorul deceniu.

Pentru Kremlin, pierderea influenței în Armenia ar reprezenta o lovitură geopolitică majoră. După Ucraina, Republica Moldova și Georgia, Armenia ar deveni încă un exemplu al erodării influenței ruse în spațiul post-sovietic.

Pentru Erevan însă, miza este diferită. Este vorba despre dreptul de a-și defini singur viitorul și de a construi relații externe bazate pe propriile interese naționale. Aceeași dilemă a stat și în fața Republicii Moldova în ultimii ani.

Armenia și Republica Moldova: două istorii, aceeași alegere

Desigur, Armenia nu este Republica Moldova. Cele două state au istorii diferite, poziții geografice diferite și provocări de securitate diferite. Și totuși, experiențele lor recente converg într-un punct esențial.

Ambele țări au descoperit că dependența de Rusia nu garantează securitatea. Ambele au experimentat utilizarea conflictelor regionale ca instrumente de influență geopolitică. Ambele au devenit ținta unor operațiuni de influență menite să împiedice apropierea de Occident.

În același timp, ambele au început să privească spre Europa nu doar ca spre o destinație economică, ci ca spre un proiect civilizațional și de securitate. Din această perspectivă, Armenia pășește astăzi pe urmele Republicii Moldova.

Embargoul economic – arma preferată a Kremlinului

Dacă există un element care apropie și mai mult experiența Armeniei de cea a Republicii Moldova, acesta este utilizarea embargoului economic ca instrument de presiune geopolitică.

Republica Moldova a cunoscut această practică încă din primii ani ai apropierii sale de Uniunea Europeană. În 2006, Federația Rusă a impus un embargo total asupra vinurilor moldovenești, lovind direct unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei naționale. Au urmat restricții privind fructele și alte produse moldovenești. Atunci instituțiile economice ale statului moldovean au constatat că aceste măsuri au reprezentat o reacție politică la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

Astăzi, la mai bine de două decenii de la primul embargo, același scenariu pare să fie aplicat Armeniei. Pe măsură ce guvernul lui Nikol Pașinian și-a intensificat dialogul cu Uniunea Europeană și Statele Unite, Moscova a început să introducă restricții comerciale asupra unor produse armenești, inclusiv fructe, legume, pește, băuturi alcoolice, apă minerală și flori. În paralel, oficialii ruși au lansat avertismente privind posibila eliminare a prețurilor preferențiale la gaze naturale și chiar suspendarea unor facilități economice de care beneficiază Armenia în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice.

Coincidența este prea evidentă pentru a fi ignorată. În ambele cazuri, sancțiunile economice apar exact în momentul în care țările respective încearcă să se apropie de Occident. Mesajul Kremlinului este identic: integrarea europeană trebuie să fie asociată cu costuri economice și sociale cât mai mari.

Lecția moldovenească pe care Armenia ar putea să o repete

Paradoxal, experiența Republicii Moldova demonstrează și limitele acestei strategii. Pe termen scurt, embargourile au provocat pierderi considerabile și au creat dificultăți pentru producători. Pe termen lung însă, ele au obligat economia moldovenească să se adapteze. Vinificatorii și exportatorii moldoveni au fost nevoiți să caute noi piețe în Uniunea Europeană, America de Nord și Asia, reducând astfel dependența de piața rusă.

În loc să readucă Republica Moldova în orbita Moscovei, embargourile au accelerat procesul de diversificare economică și orientarea către piețe mai stabile și mai previzibile. Numeroși producători moldoveni recunosc astăzi că șocul embargourilor a contribuit la modernizarea sectorului vitivinicol și la creșterea competitivității produselor moldovenești pe piețele occidentale.

Un proces asemănător începe să fie vizibil și în Armenia. În fața restricțiilor impuse de Moscova, Uniunea Europeană discută deja măsuri de sprijin economic și facilități comerciale pentru producătorii armeni. Bruxellesul vorbește deschis despre „coerciție economică” exercitată de Rusia și încearcă să ofere Erevanului alternative reale de acces la piața europeană.

Astfel, la fel cum embargoul asupra vinurilor moldovenești a sfârșit prin a reduce dependența Republicii Moldova de piața rusă, actualele restricții impuse Armeniei riscă să producă exact același efect. Kremlinul încearcă să pedepsească apropierea de Europa, dar ar putea contribui, fără să dorească, la accelerarea acesteia.

Concluzie: un efect invers celui dorit de Kremlin

Privind retrospectiv, Republica Moldova oferă Armeniei nu doar un avertisment, ci și un model de reziliență. Chișinăul a demonstrat că embargourile, presiunile energetice și șantajul economic pot provoca dificultăți temporare, dar nu pot opri definitiv orientarea strategică a unui stat atunci când aceasta este susținută de o majoritate a societății.

Dacă o majoritate apreciabilă dintre cetățenii armeni privesc astăzi spre Uniunea Europeană, iar Moscova răspunde prin restricții comerciale și susținerea unor actori politici care reproduc scenarii deja testate, dar în mare parte compromise în Republica Moldova, atunci Armenia nu face decât să repete o experiență pe care Chișinăul a traversat-o în ultimii douăzeci de ani. Diferența este că Armenia poate învăța din lecția moldovenească: embargourile pot afecta economia, dar pot accelera și desprinderea de dependențele care le-au făcut posibile. Astfel, ceea ce Kremlinul concepe ca instrument de constrângere riscă să devină, încă o dată, un catalizator al integrării europene.

Ironia istoriei este că Moscova riscă să obțină exact rezultatul pe care încearcă să îl evite. În Republica Moldova, presiunile politice, energetice și informaționale exercitate de Kremlin au contribuit la consolidarea opțiunii europene. În Armenia, procesul pare să urmeze aceeași logică.

Tentativele de a transforma alegerile într-un referendum pro-rus, promovarea unor figuri politice apropiate Moscovei și exploatarea vulnerabilităților sociale pot genera pe termen scurt tensiuni și polarizare. Pe termen lung însă, ele riscă să întărească convingerea că independența reală a statului nu poate fi construită prin dependență față de o putere externă.

Dacă această tendință se va confirma, Armenia va ajunge la aceeași concluzie la care au ajuns tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova: că securitatea, prosperitatea și suveranitatea nu se află în trecutul imperial al Rusiei, ci în capacitatea națiunilor de a-și alege liber propriul viitor. Astfel, Armenia nu doar că pășește pe urmele Republicii Moldova, ci riscă să devină următorul exemplu al eșecului politicii Kremlinului în spațiul post-sovietic.