Arme și muniții, depistate de către SIS și MAI
-
12 August 2016 13:40
![Arme și muniții, depistate de către SIS și MAI Arme și muniții, depistate de către SIS și MAI](https://media.radiochisinau.md/image/201608/640x360/radiochisinau_6176b2a2c37cbb1770f3f4733e3eb12d.jpg)
Urmare a măsurilor de profilaxie inițiate de către Serviciul de Informații și Securitate în privința păstrării, procurării, fabricării sau comercializării armelor de foc, în sudul țării a fost identificat un lot de muniții și substanțe explozive.
Acțiunile au avut loc în preajma localității Tomai, raionul Ceadîr-Lunga, fiind realizate în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne.
Ca rezultat al valorificării informației deținute de către SIS, în cadrul măsurilor speciale de investigație, într-o clădire părăsită, au fost depistate și ridicate 257 cartușe pentru arme cu țeava ghintuită de diferit calibru, 110 cartușe de vânătoare, o grenadă ,,ВУС-17” pentru aruncător de grenade automat ,,АГС-17”, 2 grenade de mână de model ,,РГ- 42”, 3 focoase pentru grenade de mână,,УЗРГМ”, 2 lumânări fumigene ,,ДМ -11”, o încărcătura de start pentru grenadă ,,ПГ- 7”, 400 gr de trotil (TNT) și două încărcătoare cu cartușe pentru pistol-mitralieră ,,AK-74”.
În prezent, cazul este în proces de investigație, examinat în baza prevederilor legislației în vigoare.