Armata ucraineană se așteaptă ca Rusia să întreprindă acțiuni provocatoare în R. Moldova
-
11 Aprilie 2022 10:25
Armata ucraineană se așteaptă ca Rusia să întreprindă acțiuni provocatoare în Republica Moldova.
Kievul spune în raportul său militar zilnic că provocările ar putea avea loc în regiunea separatistă transnistreană a R. Moldova, pentru a acuza Ucraina de agresiune împotriva unui stat vecin. Conducerea armatei ucrainene a mai declarat că forțele ruse vor continuă să lovească infrastructura de transport, pentru a perturba fluxul de mărfuri către țară.
Rușii continuă de asemenea blocada parțială la Harkov și bombardarea portului Mariupol, unde este atacată uzina Azovstal, una din cele mai mari fabrici siderurgice din Ucraina.
Sursa: RADOR