Armata rusă supraveghează permanent distrugătorul american USS Ross în Marea Neagră

  • 15 Aprilie 2019 14:29
Armata rusă supraveghează permanent distrugătorul american USS Ross în Marea Neagră

Armata rusă supraveghează distrugătorul american USS Ross, înarmat cu rachete de croazieră Tomahawk, care a intrat duminică în apele Mării Negre, a informat luni Ministerul Apărării al Rusiei, transmite EFE, potrivit Agerpres.

"Forțe și mijloace ale Flotei Mării Negre supraveghează permanent distrugătorul USS Ross al Armatei Statelor Unite", a arătat un purtător de cuvânt al Apărării, citat de agenția Interfax.

El a adăugat că, imediat după ce a intrat în apele Mării Negre, nava americană a intrat sub controlul mijloacelor radioelectronice ruse.

"În plus, urmărirea directă a acțiunilor navei de război americane este realizată de nava de patrulare Vasili Bykov și de nava de recunoaștere Ivan Hurs", a indicat purtătorul de cuvânt.

USS Ross, unul dintre cele patru distrugătoare menținute de Statele Unite la baza Rota (Spania), a participat în aprilie 2017 la un atac cu rachete asupra bazei aeriene siriene Al Shairat, din provincia Homs.

Conform Convenției de la Montreux, navele țărilor non-riverane Mării Negre pot rămâne în apele acesteia maximum 21 de zile.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
10,53
Cer senin
Umiditate:47 %
Vint:5,82 m/s
Wed
9
Thu
11
Fri
13
Sat
11
Sun
10
Arhivă Radio Chișinău