Armata Națională a întreprins măsuri pentru consolidarea securității locurilor de stocare a munițiilor
-
16 Februarie 2018 08:41
Armata Națională a Republicii Moldova a întreprins un șir de măsuri pentru consolidarea securității și siguranței locurilor de stocare a munițiilor pe teritoriul Republicii Moldova, cum ar fi instalarea sistemelor de securitate în depozitel, modernizarea Centrului de armament și muniții, dotarea laboratorului de testare chimică a munițiilor și instruirea personalului în domeniu. O declarație în acest sens a făcut ministrul Apărării, Eugen Sturza, în cadrul unei conferințe internaționale.
Conferința a fost consacrată problemelor în domeniul armelor mici, armamentului ușor și munițiilor convenționale, transmite INFOTAG, cu referire la un comunicat al Ministerului Apărării.
"Implementarea acestor acțiuni, ne-a permis, în primul rând, să asigurăm o protecție adecvată atât pentru personalul militar, cât și pentru populația civilă, prin micșorarea riscurilor existente în depozitele de armament și muniții", a remarcat el.
Potrivit ministrului Apărării, activitățile respective au fost realizate cu sprijinul Guvernelor Austriei, Elveției, Germaniei, Norvegiei, Suediei, Canadei și al organizațiilor internaționale - Misiunea OSCE, Centrul de Control al Armamentului Ușor și Armelor Mici pentru Europa de Est și Sud-Est, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Uniunea Europeană, Comitetul Internațional al Crucii Roșii, fundația umanitară "Golden West", organizația non-guvernamentală "Norvegian Peoples Aid".
"Obiectivele de securitate și siguranță pot fi realizate doar împreună, prin cooperare multilaterală și multinațională, cu antrenarea experților internaționali în domeniu, și sensibilizarea opiniei publice privind riscurile și pericolele în domeniul managementului armamentului și munițiilor", a spus ministrul Apărării.
Locotenent-colonelul Alexandru Arapan, din cadrul Direcției Logistică, a menționat că în cadrul conferinței au fost prezentate acțiunile întreprinse de către Armata Națională pentru sporirea nivelului de siguranță și securitate la locurile de păstrare a munițiilor și au fost identificate necesitățile pentru continuarea activităților demarate de instituție în domeniul reducerii riscului de explozie necontrolată la depozitele de muniții.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale, misiunilor diplomatice în țara noastră, organizațiilor internaționale, printre care Misiunea OSCE, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Uniunea Europeană (UE), Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR), ITF Enhancing Human Security și atașați militari.