O veste proastă pentru comunitatea internațională

Doctor în științe istorice și politolog, Serghei Karaganov un timp îndelungat a comentat istoria politică sovietică într-un mod complet liberal, predicând „decomunizarea” și „destalinizarea” societății sovietice. Însă, din 2004, când CPEA a devenit unul dintre fondatorii Clubului Valdai, la ale cărui întâlniri participă în mod regulat Vladimir Putin, Karaganov și-a schimbat radical viziunile, fapt ce i-a permis să devină membru al consiliului științific din cadrul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, care, pe fundalul invaziei Ucrainei, a devenit un organ cheie al puterii de stat în Rusia. Din relatările presei ruse, bazate pe surse apropiate Administrației Prezidențiale, Karaganov este apreciat ca un om care „poate influența opinia secretarului Consiliului de Securitate Nikolai Patrushev”, ultimul, la rândul său, face parte din cercul intim al lui Putin.

Apariția unui astfel de articol, semnat de un personaj influent din siajul doctrinar al Kremlinului, este o veste proastă pentru comunitatea internațională. În primul rând, să nu uităm că viziunile autorului pot reflecta și inspira opiniile oamenilor influenți din blocul decizional al Kremlinului. În al doilea rând, argumentele lui Karaganov despre cursul procesului istoric potrivit cărora: Occidentul „moare și pierde influența”, „trebuie să fie surprins de o lovitură puternică”, „istoria va fi de partea noastră”, pot părea logice și convingătoare pentru Putin și anturajul său. Chiar dacă scopul lui Karaganov este doar să sperie Occidentul, cum cred unii experți, articolul său este destul de capabil să influențeze deciziile conducerii ruse. Datorită dorinței de a suna la unison cu dorința lui Putin de a ieși victorios din război, textul poate să nu fie doar un element de descurajare nucleară a aliaților Ucrainei, așa cum ar fi putut spera unii, ci o treaptă superioară pe scara escaladării nucleare.

Variantă cea mai atractivă pentru Moscova în cazul Ucrainei

Această temere se amplifică pe fundalul următoarei teze a articolului, care stipulează că ciocnirea Rusiei cu Occidentul „nu se va încheia dacă vom câștiga o victorie parțială sau chiar zdrobitoare în Ucraina”. Karaganov este convins că chiar ocuparea completă de către armata rusă a regiunilor Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, ar însemna doar o victorie minimă. „Un pic mai mult succes va fi eliberarea într-un an sau doi a întregului est și sud a Ucrainei de astăzi. Dar totuși, o bucată din ea va rămâne cu o populație ultra-naționalistă și mai amărâtă, pompată cu arme, o rană sângerândă care amenință cu complicații inevitabile, război din nou. O situație aproape mai gravă ar putea apărea dacă, cu prețul unor sacrificii monstruoase, eliberăm întreaga Ucraină și rămânem în ruine cu o populație care ne urăște în mare parte. Va dura mai bine de un deceniu pentru a-o „reeduca”, este convins profetic autorul articolului.

Variantă cea mai atractivă pentru Moscova în cazul finalizării războiului din Ucraina este descris de autorul articolului în termenii următori: „eliberarea și reunificarea estului și sudului și impunerea capitulării rămășițelor Ucrainei cu demilitarizare completă, crearea unui stat-tampon, prietenos. Dar un astfel de rezultat este posibil numai dacă și atunci când putem suprima voința Occidentului de a sprijini junta de la Kiev și de a o incita împotriva noastră, de a o forța să se retragă strategic”.

„Armele lui Dumnezeu” ca soluție pentru Occident

„Dar dacă nu dau înapoi?” – se întreabă autorul vizând determinarea Occidentului de a susține Ucraina. Atunci rămâne soluția armei nucleare, este convins Karaganov și le sugerează liderilor de la Kremlin, că „va trebui să loviți un grup de ținte într-un număr de țări pentru a-i aduce în fire... Aceasta este o alegere teribilă din punct de vedere moral - folosim armele lui Dumnezeu, condamnându-ne la pierderi spirituale grave. Dar dacă nu se face acest lucru, nu numai Rusia poate pieri, ci, cel mai probabil, întreaga civilizație umană se va sfârși”.

După părerea unor analiști, Karaganov prin publicarea articolului său nu atât încearcă să-l convingă pe Putin să lovească Europa, ci mai degrabă încearcă să sperie oamenii influenți și de rang înalt din Occident cu această oportunitate - și să-i convingă să-și schimbe poziția față de Ucraina. Unul din acești analiști, Keir Giles, de la centrul de cercetare britanic Chatham House, propune să trateze amenințările nucleare venite din Rusia doar ca pe o metodă de război psihologic. După cum notează Giles, Kremlinul recurge la această metodă ori de câte ori armata rusă are probleme reale pe front (iar articolul lui Karaganov a apărut la scurt timp după începerea contraofensivei ucrainene). Dar acelaș Giles admite că Putin deseori se concentrează cu adevărat pe mass-media de propagandă și pe experții loiali, iar acest lucru poate influența fatal deciziile președintelui Federației Ruse.

Karaganov ia locul FSB-ului de până atacarea Ucrainei

În calitate de exemplu în acest sens poate servi situația de înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei, când FSB-ul l-a convins pe Putin că ucrainenii cu flori îi vor întâlni pe soldații ruși. Până la urmă, bazându-se pe aceste declarații și aprecieri, care s-au dovedit absolut eronate, Putin a început agresiunea militară asupra Ucrainei, rezultatele căreia nici pe departe nu se potrivesc așteptărilor inițiale bazate pe informațiile trucate ale serviciilor speciale rusești. Acum jocul început de Karaganov cu intențiile nu cele mai clare, iarăși poate părea conducerii ruse un plan pentru o victorie ușoară, însă de data aceasta gafa în calcule cu siguranță va avea consecințe catastrofale nu doar pentru Kremlin, dar și pentru toată omenirea.

În aceste condiții, un grup de membrii al aceluiași Consiliu pentru Politică Externă și de Apărare rus au emis, pe 13 iulie, o declarație în care se opun „atacului nuclear preventiv” al Rusiei. Potrivit declarației, care este opinia unui grup de semnatari și nu poziția oficială a consiliului, ideea lansării unui atac nuclear preventiv în cazul eșecurilor militare în Ucraina se răspândește din ce în ce mai mult în Rusia. Autorii recursului consideră că astfel de „raționamente pseudo-teoretice” și „afirmații emoționale” sunt inacceptabile, deoarece formează stări de spirit în societatea rusă care îi pot împinge pe decidenții politici spre „luarea unor decizii catastrofale”.

Minți ruse treze, dar în minoritate

După părerea autorilor acestei declarații, „speranța că un conflict nuclear limitat poate fi gestionat și poate să împiedice escaladarea într-un război nuclear global este culmea iresponsabilității. Aceasta înseamnă că în joc este pusă distrugerea a zeci și poate chiar a sute de milioane de oameni din Rusia, Europa, China, SUA și alte țări. Aceasta este o amenințare directă la adresa umanității în general”.

De fapt, un număr de membri cu nume greu din zona de expertiză rusă îl dezavuează pe colegul lor din cadrul Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare, Serghei Karaganov, pentru că a admis folosirea armei nucleare ca argument politic în relațiile internaționale. „Noi, membrii Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare, considerăm astfel de propuneri absolut inacceptabile și le condamnăm fără echivoc. Nimeni nu ar trebui să șantajeze omenirea cu amenințarea folosirii armelor nucleare și, în plus, să dea comanda de a le folosi în luptă”, se spune în comunicatul citat.

Criza din Caraibe 2.?

Având la îndemână nota de expertiză contradictorie a diverșilor membri ai Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare privind folosirea armei nucleare, factorului de decizie din Kremlin îi revine responsabilitatea finală pentru acțiunea cu valoare existențială. Președintele Putin în acest context a admis că Rusia ar putea folosi „teoretic” arma nucleară în cazul unei amenințări existențiale la adresa statului. Dar în același timp, Putin a mai remarcat că discuțiile despre utilizarea unor astfel de arme scad pragul de aplicare practică a acestora. Iar faptul că în spațiul public rus se discută dezinvolt la diverse nivele despre utilizarea armei nucleare cu scopul rezolvării problemelor de ordin politic, denotă grave derapaje mentale în societatea rusă, inclusiv la nivelul politicului decizional.

Astăzi, la fel ca și în timpul crizei din Caraibe din 1962, omenirea s-a pomenit nepermis de aproape de pericolul declanșării unui război nuclear și iarăși politica imperialistă a Moscovei a provocat această criză existențială pentru omenire.