Arheologii valorifică siturile aflate pe traseele marilor proiecte, precum gazoductul Chișinău-Ungheni sau drumul aflat în construcție M3

  • 18 Aprilie 2019 15:15

Peste 30 de comunicări au fost prezentate în cadrul unei sesiuni de rapoarte privind rezultatele cercetărilor arheologice efectuate în anul 2018 pe teritoriul Republicii Moldova. Evenimentul a avut loc astăzi, de Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, informează MOLDPRES.

Președintele Comisiei Naționale Arheologice, profesorul universitar Gheorghe Postică, a menționat că această sesiune este deja una tradițională, fiindcă pe parcursul ultimilor trei ani, de Ziua Internațională a  Monumentelor și Siturilor, sunt organizate asemenea activități, care au drept scop de a cunoaște și de a pune în valoare cercetările arheologice de pe teritoriul Republicii Moldova.

”Este cunoscut faptul că, la etapa actuală, în țara noastră sunt organizate mai multe șantiere arheologice. Sunt șantiere arheologice tradiționale, la care se fac cercetări arheologice sistematice, dar în același timp, există foarte multe șantiere arheologice care vizează săpături de salvare a unor situri din zonele de construcții noi sau săpături arheologice preventive. La aceste lucrări sunt implicați peste 40 de arheologi din țară. Este important să subliniem că șantierele arheologice cuprind echipe de profesioniști, cercetători, arheologi atestați de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, înscriși în Registrul Național al arheologilor. Totodată, în cadrul acestor șantiere, activează echipe mixte cu participarea unor arheologi străini din Germania, Polonia, România și din alte țări. Aceste echipe mixte ne permit să aplicăm în cercetarea siturilor arheologice a unor tehnologii noi”, a subliniat Postică.

În ultimii 20 de ani, arheologia mondială s-a schimbat radical - sunt aplicate tehnologii moderne, tehnologii de scanare geomagnetică, geofizică a solului, care ne permit să citim ce se află  sub suprafața solului. ”În acest sens, sunt rezultate foarte interesante, pe care colegii mei le-au prezentat în cadrul sesiunii. De fapt, această sesiune este un schimb de materiale, de opinii și viziuni și un bilanț al unui sezon arheologic. În cadrul acestei sesiuni sunt implicați 45 de arheologi din țară și de peste hotare. Acest lucru ne bucură foarte mult, fiindcă putem constata că știința arheologică, cercetarea arheologică se află în dezvoltare și cunoaște un avânt pozitiv în sensul amplificării cercetărilor arheologice”, a mai spus Gheorghe Postică.

La rândul său, directorul Agenției Naționale Arheologice, Vlad Vornic, a afirmat că rezultatele cercetărilor arheologice efectuate de către toate instituțiile de profil anul trecut au fost publicate într-o broșură. ”Agenția Națională Arheologică s-a concentrat pe cercetarea unor situri aflate pe traseele unor proiecte mari, precum gazoductul Chișinău-Ungheni. Un alt proiect de importanță națională este drumul aflat în construcție M3, Chișinău - Giurgiulești și pe aceste trasee am identificat și cercetat peste zece situri arheologice de diferite tipuri, datând din diferite epoci, cum ar fi movile funerare, aflate în zona Câșlița-Prut și Giurgiulești, și așezări, cum sunt cea de la Sagaidac, o așezare cu urme de locuire din epoca romană și evul mediu. De asemenea, anul trecut au fost efectuate cercetări în cinci situri, cum ar fi cele de la Mirești, Vălcineț, Călărași, Ghelăuza, situri care datează din epoca fierului, epoca romană și evul mediu”, a precizat Vlad Vornic.

Potrivit profesorului universitar Ion Niculiță, sesiunea are drept scop promovarea patrimoniului cultural, în ultimii ani fiind publicate o serie de lucrări, precum ar fi cele despre situl de la Saharna.

În R.Moldova sunt peste 8200 de situri.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:26 %
Vint:12,86 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău