Arcadie Suceveanu: Mihai Eminescu face parte din marile personalități ale lumii universale, marile personalități ale istoriei noastre, și este foarte actual mai ales în contextul în care se află lumea în prezent (galerie foto)

  • 15 Iunie 2022 13:03
Arcadie Suceveanu: Mihai Eminescu face parte din marile personalități ale lumii universale, marile personalități ale istoriei noastre, și este foarte actual mai ales în contextul în care se află lumea în prezent (galerie foto)

Astăzi se împlinesc 133 de ani de la trecerea în eternitate a poetului național Mihai Eminescu. Supranumit „luceafărul poeziei românești”, Mihai Eminescu a rămas cel mai important reprezentant al romantismului din literatura română, un remarcabil erudit și militant activ pentru dreptul la existență națională a poporului român. Reprezentanți ai Uniunii Scriitorilor din Moldova și admiratori ai operei eminesciene, au depus flori astăzi la bustul poetului din Grădina Publică Ștefan Cel Mare și au recitat din opera eminesciană. 

Mihai Eminescu face parte din marile personalități ale lumii universale, marile personalități ale istoriei noastre, și este foarte actual mai ales în contextul în care se află lumea în prezent, a declarat pentru Radio Chișinău, scriitorul Arcadie Suceveanu.

”Eminescu s-a referit și la imperiile de atunci, austro-ungar, turc, rus. Și iată că astăzi iarăși ne confruntăm cu problemele pe care le-au creat istoriei de ieri și de azi imperiile, în special acest imperiu rus, care iată că tinde să se reafirme și să se reconfigureze în lumea contemporană. Bineînțeles că anumite articole ale lui Eminescu, citindu-le, îți dai seama că el parcă a scris despre realitățile de azi”, a declarat Arcadie Suceveanu. 

Trei lucruri trebuie puse în evidență dacă vorbim de actualitatea lui Mihai Eminescu, raportată la evenimentele triste prin care trecem: mesajul său pro-european, mesajul pacifist și adevărurile legate de românitatea Basarabiei și a Bucovinei a declarat pentru Radio Chișinău, poetul Ion Hadârcă, lider al Mișcării de Renaștere Națională de la începutul anilor 90.

”Printr-un efort intelectual, eu aș zice supra uman, a pus în valoare istoria, datele actualității, dreptul  românilor la ținutul Basarabiei, la această zonă despre care Eminescu spune că ”A rosti doar cuvântul Basarabia este totuna cu a protesta împotriva ocupațiunii rusești”. O pretenție și o durere a noastră vibrantă deasupra mileniilor, deasupra anilor care s-au scurs și bineînțeles necesitatea dreptului la Bucovina, cel mai înstrăinat românesc. Iată că această actualitate vibrează și în zilele noastre cu gândul la românii care acum luptă și mor pentru independența Ucrainei și care ne provoacă și nouă multă neliniște sufletească”, a subliniat Ion Hadârcă. 

Printre cei prezenți să îl comemoreze pe Mihai Eminescu a fost și scriitoarea Claudia Partole:

”Mă bucur că avem unde veni, unde ne aduna, unde ne aminti cine suntem, cine ar trebui să fim. Dar totuși e și o tristețe… Eu îmi amintesc de anii 90, chiar până la 90 când veneam pe ascuns, furișându-ne, plecând de la serviciu. Chiar la ziua de naștere a poetului, iarna, veneam aici, ne adunam și paradoxal parcă eram mai mulți. Veneam puneam o floare, spuneam o poezie. Ne bucuram că îl avem pe Eminescu.  Actualitatea lui Eminescu cred că va trece orice timpuri atât timp cât va fi neamul nostru”, a menționat scriitoarea. 

Poetul Mihai Eminescu s-a stins din viață la 15 iunie, 1889. Considerat Luceafărul poeziei din tot spațiul limbii române, bardul din Ipotești a rămas inegalabil prin creația sa, păstrându-și locul cel mai înalt în cadrul literaturii românești.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău