Arborarea drapelului roșu-albastru este ilegală și trebuie sancționată
-
17 Iulie 2013 10:50
Arborarea așa-numitului drapel al lui Ștefan cel Mare, cu un cap de bour pe un fundal bicolor, roșu-albastru, este ilegală și trebuie sancționată, potrivit legii privind Drapelul de Stat, susțin membrii Comisiei naționale de herladică.
Pe de altă parte, forțele de ordine locale susțin că cercetează cazul, dar că nu au găsit nici un element de infracțiune.
Potrivit istoricului Vlad Mischevca, membru al Comisiei Naționale de Heraldică, organ autorizat cu înregistrarae simbolurilor statale, cei care au arborat acest drapel, dar și reprezentanții Partidului Comuniștilor care au mărșăluit cu el la mitingurile de protest pe care le-au organizat, ar trebui sancționați, pentru că acesta nu a fost înregistrat oficial.
Istoricul a precizat că domnitorul Ștefan cel Mare nu a avut asemenea drapele bicolore, așa cum pretind comuniștii.
La Edineț, unde drapelul a fost arborat încă la începutul acestui an, organele de forță cercetează cazul, dar nu au găsit nicio încălcare a legii din partea autorităților raionale. Oamenii legii anchetează, în schimb, incidentul de noaptea trecută, când drapelul bicolor a fost furat.
Potrivit vice-președintelui Consiliului raional Edineț, Gheorghe Pulbere, autoritățile locale vor înlocui drapelul furat.
Drapelul sub stindardul căruia și-a organizat Partidul Comuniștilor mitingurile de protest, a fost arborat în mai multe localități, între care Edineț, Cimișlia, Soroca, Anenii Noi și Ungheni, în urma unor decizii în acest sens luate de consiliile locale dominate de reprezentanți ai Partidului Comuniștilor.