ARBI | Bunuri estimate la 5 milioane de lei, puse sub sechestru. Printre acestea sunt și șase automobile

  • 14 Iunie 2021 13:45
ARBI | Bunuri estimate la 5 milioane de lei, puse sub sechestru. Printre acestea sunt și șase automobile

Terenuri, capitaluri sociale, conturi bancare, mijloace de transport, încăperi locative și nelocative sunt bunurile sechestrate de Agenția pentru recuperarea bunurilor infracționale din cadrul CNA, pe parcursul unei săptămâni. Acestea împreună au fost estimate la circa 5 milioane de lei, ca răspuns la delegațiile procurorilor pe cazurile de corupție instrumentate, potrivit CNA.

Astfel, sub sechestru au ajuns șase automobile, evaluate la peste 1,5 milioane de lei. 

Pe parcursul săptămânii precedente, Agenția a elaborat 7 note analitice pe 31 de persoane, a întocmit 44 de avize consultative privind evaluarea unor bunuri mobile și imobile. Printre obiectele evaluate de ARBI se numără 20 de automobile, 5 autocamioane, 11 remorci și 8 hidrobiciclete. În prezent, în procedura Agenției se află 89 de delegații pe 59 de cauze penale în privința a 218 subiecți.

Amintim că, Agenția are în calitate de atribuții efectuarea investigațiilor financiare paralele, indisponibilizarea bunurilor infracționale, evaluarea, administrarea și valorificarea bunurilor infracționale sechestrate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
8
Mon
7
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău