Aproape toate trenurile pe care le are în dotare R. Moldova au termenul de exploatare depășit
-
07 August 2023 08:38
Aproape toate trenurile și vagoanele pe care le are în dotare Republica Moldova au termenul de exploatare depășit. O bună parte trebuia să ajungă demult la fier uzat, însă angajații Întreprinderii Calea Ferată din Moldova fac aproape imposibilul și reușesc să le mențină funcționale, relatează TVR Moldova.
Aproape toate locomotivele și vagoanele din dotarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au fost achiziționate cu aproximativ 50 de ani în urmă. Majoritatea sunt produse în fosta URSS și doar câteva în Ungaria și Cehia.
Republica Moldova are 56 de locomotive. 12 au fost cumpărate, acum câțiva ani, din Kazakhstan. Celelalte sunt cu termenul de exploatare depășit. Potrivit responsabililor de la CFM, ar fi nevoie de încă aproximativ 12 locomotive noi de manevră pentru a putea face față cererii de transportare a mărfurilor.
Calea Ferată din Moldova mai deține aproape 4 mii 500 de vagoane marfare. Peste 2500 mai sunt exploatate. Restul se află în reparație sau în testare tehnică. Dintre acestea, aproximativ 1200 sunt vagoane simple, peste 700- destinate transportării cerealelor și în jur de 650 vagoane universale. Alte 23 sunt pentru transportarea pasagerilor. Majoritatea au termenul de exploatare depășit, dar sunt funcționale.
Flota feroviară a Republicii Moldova mai are cinci trenuri modernizate, cumpărate din România acum mai bine de un deceniu. Unul dintre acestea a ars și poate fi reparat doar la uzina producătoare. Alte patru sunt pentru operarea curselor naționale și internaționale. CFM mai are un tren vechi de pasageri, dar ar fi nevoie de încă vreo șase noi pentru cursele locale.
LOCOMOTIVE DIN DOTAREA CFM - Total 56 de locomotive; Noi 12 locomotive; Vechi 44 locomotive; Deficit 12 locomotive.
VAGOANE DIN DOTAREA CFM - AF 1 Total 4500 de vagoane; Funcționale 2560 de vagoane; Simple 1186 vagoane; AF 2 Transport cereale; 721 vagoane Universale; 653 vagoane Pasageri; 23 de vagoane; Deficit 100 de vagoane marfare.
TRENURI DIN DOTAREA CFM - Total 6 trenuri; Funcționale 5 trenuri; Vechi 1 tren; Modernizate 4 trenuri; Deficit 6 trenuri.
„Acest tren, de producție sovietică, a ars lângă orașul Drochia în anul 2020. Nu mai poate fi reabilitat, iar acum o lună, a fost tractat în depoul de la Chișinău, unde a e dezmembrat. Vedeți singur că ea a fost arsă și din ea deja scoatem ce se poate. - E mult de scos de aici? - E mult. - Multe lucruri bune mai are. - Ce este bun, acela scoatem”.
Piesele în stare bună vor fi folosite pentru reparația altui tren, de același model, de pe cursa Chișinău- Ungheni. Garnitura circulă zilnic pe această linie, iar din cauza vechimii, se deteriorează destul de des.
O bună parte dintre locomotivele din dotarea Căilor Ferate din Moldova au termenul de exploatare depășit. Astfel de vehicule nu se mai produc demult, și nici piese pentru ele. Așa că feroviarii sunt nevoiți facă improvizații pentru a le repara, relatează TVR Moldova.
„Locomotivele Diesel au termenul de exploatare 20 de ani, iar trenurile, 25 de ani. Dacă ar fi să ne orientăm că ultimele vehicule le-am primit în anii 80, iată, se fac mai mult de 30 de ani. Ne străduim să le menținem funcționale”, a declarat pentru TVR Moldova Iurie Priguza, inginer princiapal, Depoul de locomotive Chișinău.
În depoul de locomotive a fost adus și trenul modernizat care circulă pe linia Chișinău-Iași. CFM are în dotare patru astfel de vehicule, care, periodic, trec inspecția tehnică și, în cat de necesitate, sunt reparate. Într-o stare aproape impecabilă sunt și cele 12 locomotive americane, cumpărate, acum câțiva ani, din Kazakhstan. Conducerea Căilor Ferate din Moldova susține că ar avea nevoie de vreo 100 de vagoane noi pentru transportarea cerealelor. În prezent, aproape 90 la sută dintre cele existente, au termenul de exploatare depășit.
DMITRI PROHNIȚCHI, șef Serviciul comercial, Î.S. "Calea Ferată din Moldova": „La moment, nu putem spune că e o problemă stringentă și nu ne isprăvim cu flota pe care o avem, dar normal, pentru a mări capacitatea de transportare și pentru a asigura transportarea la timp, de a face față solicitărilor sezoniere existente, ar fi bine ca flota să se mărească”.
CFM are un adevărat cimitir de vechituri, ce vor ajunge la fier uzat. 100 de vagoane și locomotive au fost scoase la licitație, iar alte zeci de unități urmează să radiate. Majoritatea vagoanelor și locomotivelor nefuncționale sunt parcate la Ungheni, iar banii obținuți din vânzarea acestora urmează să fie investiți în dezvoltarea și modernizarea întreprinderii de stat.