Aproape 200 de persoane reținute la Moscova pentru proteste anti-Putin
-
13 Ianuarie 2015 12:07
Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, și alți peste 170 de protestatari au fost reținuți aseară, la Moscova, în timpul unei demonstrații împotriva președintelui Vladimir Putin - susțin organizațiile pentru drepturile omului.
Peste 2.000 de oameni s-au adunat aseară în centrul Moscovei, la -10 grade Celsius, după apelul opozantului numărul unu al președintelui Putin, așa cum este denumit de presa internațională Aleksei Navalnîi.
Cu câteva ore înainte, un tribunal îl condamnase pe fratele său, Oleg, la trei ani și jumătate de închisore pentru că ar fi fraudat două firme. Aleksei, aflat în arest la domiciliu din februarie, primise aceeași pedeapsă, dar cu suspendare.
Aleksei Navalnîi a acuzat autoritățile că încearcă să-l pedepsească întemnițându-l pe fratele său și a anunțat că va încălca interdicția de a-și părăsi domiciliul pentru a participa la proteste. Nu a mai ajuns însă, fiind ridicat din stradă.
Între timp, în Piața Manej își făceau apariția peste 100 de polițiști care au intervenit imediat pentru dispersarea manifestanților. Mulți dintre protestatari au fost împinși către gurile de metrou, dar peste 170, potrivit unei organizații neguvernamentale, au fost urcați în dube.
Au apărut și reacții internaționale. Uniunea Europeană și Statele Unite spun că sunt îngrijorate de această situație, care pare a avea o motivație politică. Aleksei Navalnîi este figura opoziției de care Kremlinul pare că se teme cel mai mult. De profesie avocat, la 38 de ani, el este un orator charismatic si un critic foarte vocal al președintelui Vladimir Putin.