Apel către conducerea statului
-
08 Decembrie 2015 14:38
Tinerii unioniști din Republica Moldova sunt îngrijorați de situația social-economică și politică din țară și fac apel la conducerea statului să ia măsuri pentru a redresa situația, astfel încât să nu fie pus în pericol parcursul european al țării.
Reprezentanții Asociației ”Onoare, Demnitate și Patrie” au prezentat astăzi o serie de revendicări pe care le vor depune sub forma unei petiții la sediul principalelor instituții de stat, precum și a partidelor politice din Republica Moldova. Președintele organizației, Vlad Bilețchi a enumerat câteva dintre revendicările tinerilor.
”Continuarea parcursului european al Republicii Moldova prin acțiuni concrete și reformatoare, nu prin mimarea reformelor, reformarea justiției și a instituțiilor de drept, demonopolizarea mas media și presă liberă, consultarea opiniei tinerilor în cadrul proceselor decizionale, crearea de șanse reale pentru tineri care să stopeze valul masiv de emigrări, modificarea de urgență a articolului 13 din Constituție și înlocuirea cu termenul ”limba română”, continuarea reformei educației și stoparea corupției în instituțiile de învățământ, netergiversarea procesului de interconectare între Republica Moldova și România”, a declarat Vlad Bilețchi.
Tinerii susțin că în prezent Republica Moldova nu reprezintă o atractivitate pentru ei, majoritatea dorindu-și să plece în străinătate în căutarea uni loc de muncă.
Asociația obștească ”Onoare, Demnitate și Patrie” este o organizație de tineri din Republica Moldova care promovează valorile naționale românești, prin activități social-educative.