Apeductul Chișinău-Strășeni-Călărași va fi declarat utilitate publică
-
28 Septembrie 2022 13:57
Lucrările de construcție a apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași și de dezvoltare a infrastructurii pentru gestionarea apei potabile vor fi declarate de utilitate publică. Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a aprobat astăzi raportul asupra unui proiect de lege în acest sens, comunică MOLDPRES.
Potrivit proiectului, conducta principală pentru transportul apei are o lungime de aproximativ 53 km și va asigura alimentarea cu apă a circa 28 de mii de locuitori din raioanele Strășeni și Călărași. În procesul de elaborare a proiectului tehnic au fost stabilite aproximativ 192 de loturi de teren în aliniamentul traseului, inclusiv 103 care sunt în proprietate privată.
Astfel, documentul conține o procedură specială de expropriere aplicabilă lucrărilor de utilitate publică, cu despăgubiri ce vor fi făcute de către Guvern din mijloacele bugetului de stat.
Proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală” este finanțat de către Guvernul Germaniei prin intermediul băncii de stat ”Kreditanstalt für Wiederaufbau” (”KfW”) și Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală din Republica Moldova. Valoarea totală a proiectului constituie 25 milioane de euro.