Apă Canal atenționează asupra intenției Ucrainei de a construi 6 hidrocentrale pe Nistru
-
26 Ianuarie 2017 19:28
SA „Apă-Canal Chișinău” atenționează asupra faptului că Ucraina intenționează să construiască șase hidrocentrale pe Nistru. Furnizorul menționează că intenția statului vecin va scădea considerabil nivelul apei, fapt ce va face dificilă asigurarea cu apă potabilă a municipiului Chișinău, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă, ACC menționează că acest proces ar putea afecta și calitatea apei livrate locuitorilor urbei. În condițiile în care cantitatea apei care ajunge în aval de orașul Novodnevstrovsk (Ucraina) va fi dozată, riscurile ar putea fi destul de mari. Potrivit furnizorului, extrem de periculos este și faptul că apa la aceste hidrocentrale va fi tratată termic, respectiv, temperatura apei care ajunge în aval de la Novodnevstrovsk și de la noile hidrocentrale ar putea fi tehnică, și nu potabilă.
Administrația ,,Apă-Canal Chișinău” dă asigurări că, deocamdată, nu există niciun pericol ca locuitorii capitalei să rămână fără apă la robinete. În prezent, nivelul apei fluviului Nistru constituie 9,2 m. Acest proces permite livrarea apei la parametrii normali. Zilnic sunt distribuiți peste 200 de mii de metri cubi de apă.
În baza mai multor studii de fezabilitate efectuate anterior, furnizorul de apă propune un șir de măsuri, cum ar fi: construirea mai multor baraje pe Nistru, forarea fântânilor cu izvor local, precum și identificarea altor surse alternative de apă. De asemenea, la necesitate, se vor majora rezervele de apă din cele 42 de rezervoare de apă din dotare, fiind extinsă extragerea unui volum mai mare de apă din fântânile arteziene.
Furnizorul mai menționează că Ucraina gestionează bazinul hidraulic al fluviului Nistru, fără să-și coordoneze acțiunile cu Republica Moldova, lucru ce a cauzat inundații în perioada anilor 2008 și 2010, precum și seceta hidrologică din anii 2015–2016.