Anul trecut, polițiștii au ridicat circa 2 500 de arme

  • 25 Ianuarie 14:48
Anul trecut, polițiștii au ridicat circa 2 500 de arme

Anul trecut, polițiștii au ridicat circa 2 500 de arme, dintre care 57 deținute ilegal, transmite MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), o persoană poate fi autorizată să procure și să dețină cel mult 12 arme de foc și un număr nelimitat pentru colecționarii de arme, cu respectarea regulilor de securitate.

Totodată, oamenii legii au solicitat ca persoanele să nu poarte armele la ei când sunt în stare de ebrietate; să nu poarte armele la întruniri sau alte măsuri în masă; să nu fie admis accesul la arme a membrilor familiei, rudelor, oaspeților sau altor persoane străine și să nu lase armele în genți, mașini sau în alte locuri fără supraveghere.

De asemenea, IGP a reiterat că, în conformitate cu prevederile Legii privind regimul armelor și al munițiilor, persoanele fizice și juridice care dețin în posesie arme au obligația să se prezinte la poliție pentru verificarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru deținerea ori portul și folosirea armelor.

La fel, persoana care predă benevol arma de foc, munițiile sau mijloacele explozive, pe care le-a păstrat ilegal, este eliberată de răspundere penală sau contravențională.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău