Anul trecut, 50 de procurori au fost vizați în proceduri disciplinare
-
20 Februarie 2021 09:38
Pe parcursul anului trecut, au fost examinate 76 de proceduri disciplinare în privința a 50 de procurori. Tot anul trecut, au fost emise 11 avertismente și au fost aplicate cinci mustrări. Un procuror a fost eliberat din funcție, iar altuia i-a fost redus cu 15% salariul pentru trei luni. Datele au fost prezentate de către Colegiul de disciplină și etică la ședința Consiliului Superior al Procurorilor, transmite IPN.
Anul trecut, cele mai multe proceduri disciplinare au vizat procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție, fiind vorba despre 31 de proceduri pornite în privința a 14 acuzatori. Alte 20 de proceduri au fost în privința a 15 procurori de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, 17 proceduri – Procuratura municipiului Chișinău, iar restul au vizat procurori din procuraturile teritoriale.
Președintele Colegiului de disciplină și etică, Vladislav Guțan, a declarat că în anul 2020, s-a intrat cu 20 de proceduri restante din 2019, în privința a 17 procurori. Pe parcursul anului au fost înregistrate încă 56 de proceduri disciplinare.
Anul trecut au fost adoptate și pronunțate 152 de hotărâri, dintre care 43 – țin de proceduri disciplinare, iar restul țin de contestații asupra deciziilor Inspecției Procurorilor. Potrivit lui Vladislav Guțan, în 2020, s-a înregistrat o creștere semnificativă, chiar triplă, a numărului de hotărâri, comparativ cu anul 2018, când au fost emise 47, dintre care doar 20 s-au referit la proceduri disciplinare.
Ca urmare a celor 43 de hotărâri ce vizează procedurile disciplinare, au fost emise 11 avertismente, cinci mustrări, o reducere de salariu și o eliberare din funcție. 17 proceduri au fost încetate, pentru că nu a fost constată abatere disciplinară. În alte opt cazuri, abateri s-au constatat, însă procedurile au fost sistate, deoarece procurorii au încetat raporturile de serviciu înainte de emiterea hotărârii cu privire la cauza disciplinară sau a expirat termenul de tragere la răspundere disciplinară.
În anul 2021 s-a intrat cu proceduri disciplinare restante de anul trecut în privința a opt procurori.
Zilele trecute, avocatul Organizației pentru Drepturile Omului „Dreptul la Dreptate”, Eduard Rudenco, a regretat, în cadrul unei conferințe de presă la IPN, faptul că „niciun procuror nu a fost plasat în arest pentru arestări ilegale, pentru dosare pornite la comandă, pentru sorți distruse și averi nimicite”.