Anul acesta elevii își vor primi diplomele de absolvire mai devreme
-
30 Mai 2020 12:09
Anul acesta absolvenții claselor a IX-a și a XII-a își vor primi diplomele de finalizare a studiilor mai devreme. Și aceasta pentru că sesiunile de examene au fost anulate în legătură cu COVID-19. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării analizează modul în care absolvenții își vor ridica diplomele și cum va fi organizată admiterea în următoarele trepte. Totul depinde, spun responsabilii din educație, de evoluția situației pandemice și de restricțiile care vor fi impuse în acel moment.
Contactată de IPN, Natalia Grîu, secretar de stat în domeniul educației, a declarat că pe 29 mai s-a finalizat anul de studii 2019-2020, iar în condiții de carantină, careurile solemne nu au fost organizate. Munca va mai continua pentru profesori. În conformitate cu documentele emise de Minister, conducătorii instituțiilor de învățământ urmează să elaboreze pentru profesori un orar eșalonat pentru completarea documentației școlare, a cataloagelor, astfel încât să nu fie admise situații în care profesorii să interacționeze. O altă solicitare ține de respectarea tuturor normelor – purtarea măștii, mănuși, dezinfectanți etc.
Natalia Grîu a menționat că fiecărui copil urmează să-i fie încheiată situația academică. În acest an, pe durata învățământului la distanță, notele de la „unu” la „patru” nu au fost transferate. Toți copiii vor fi promovați, întrucât nu s-a putut garanta accesul la educație la distanță pentru fiecare copil. Însă, începând cu primul semestru al anului de studii 2020-2021 va fi realizată evaluarea individuală a fiecărui copil. Ulterior, va avea loc implementarea planurilor de recuperare pentru copiii care fie nu au avut acces la instruirea online, fie pentru care suportul nu a fost suficient.
Secretarul de stat a declarat că organelor locale de specialitate în domeniul învățământului li s-a explicat cum se calculează mediile pentru absolvenți, în baza rezultatelor din ultimii trei ani. Toate mediile absolvenților vor fi introduse într-un registru online, iar ulterior, se va purcede la editarea diplomelor. Acest proces se va desfășura pe parcursul lunii iunie, iar în funcție de durata acestuia, vor fi eliberate diplomele.
De asemenea, MECC urmează să emită pe parcursul lunii iunie un ordin cu privire la admitere, care în fiecare an, de regulă, are loc în două etape. Modalitatea desfășurării depinde de faptul dacă va fi sau nu permis accesul elevilor în instituție. Este examinată și posibilitatea de a desfășura admiterea online. De asemenea, nu este exclus să fie implementate, concomitent, și depunerea actelor pe suport de hârtie, și online.