Anul 2020 ar putea deveni cel mai călduros înregistrat vreodată în Franța. Efecte "fac parte din rezultatele așteptate ale schimbărilor climatice", cum ar fi seceta severă care a impactat mare parte din nord-estul țării
-
17 Decembrie 2020 21:30
Anul 2020 se anunță cel mai călduros înregistrat vreodată în Franța, confirmând o dinamică asociată încălzirii globale, potrivit datelor preliminare ale Météo France publicate joi, informează AFP.
"Cu o temperatură medie anuală la nivel național aproape de 14 grade Celsius, adică o depășire a valorii normale cu aproape +1,5 grade Celsius, anul 2020 este pe cale să ocupe primul loc printre cei mai călduroși ani pe care i-a cunoscut Franța în perioada 1900-2020", adică de când sunt realizate aceste măsurători, a indicat instituția publică într-un comunicat.
Cu excepția situației în care va avea loc un un episod excepțional de răcire până la sfârșitul anului, 2020 ar urma, așadar, să ocupe primul loc pe podium, urmat de 2018 (13,9 grade Celsius în medie) și 2014 (13,8 grade Celsius în medie).
Dintre cei 120 de ani de la debutul înregistrării acestor medii naționale, cei mai cei mai călduroși ani au fost înregistrați în ultimul deceniu, începând din 2011.
"În cursul deceniului pe care tocmai l-am trăit, ne aflăm într-o dinamică deosebit de semnificativă, variabilitatea devenind foarte redusă", a explicat Jean-Michel Soubeyroux, director adjunct al departamentului de climatologie și servicii climatice din cadrul Météo France.
Încălzirea climatică are deja efecte perceptibile, dintre care unele pot fi atribuite direct acesteia, precum valul de căldură tardiv înregistrat în septembrie, după cum a precizat Soubeyroux.
Alte efecte "fac parte din rezultatele așteptate ale schimbărilor climatice", cum ar fi seceta severă care a impactat mare parte din nord-estul țării sau anumite episoade meteorologice deosebit de intense, precum "episodul mediteranean", care a afectat o parte din departamentul Alpes-Maritimes în octombrie, sau creșterea în altitudine a limitei ploaie-zăpadă în masivele muntoase, notează AFP.
"Totul este în concordanță cu semnalele de încălzire, dintre care multe evenimente ne arată efectele", a adăugat specialistul Météo France.