În anul 46 î.Hr., la inițiativa lui Caius Iulius (100 î.Hr. - 44 î.Hr.), s-a trecut la alcătuirea unui nou calendar. Despre calendarul folosit la data respectivă, calendarul roman, nu s-au păstrat date precise privind apariția acestuia. Se pare că de la mijlocul sec. VIII î.Hr. romanii au folosit un ciclu care avea 10 luni pe care l-au numit "annus", de unde denumirea în limba română de an. Era un calendar lunar foarte complicat, bazat pe fazele Lunii. Apoi, lunile au căpătat și un nume. Prima lună a anului a fost numită Martius în cinstea zeului Marte, a doua aprilie (lat. aperio, ire = a deschide), deoarece în aprilie se deschid mugurii plantelor. În secolul al VII-lea î.Hr., s-au adăugat încă două luni: ianuarie și februarie (lat. februaris, onis = purificare, curățire - legat de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie). Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs.

În anul 46 î.Hr. grupul de astronomi din Alexandria a lucrat sub conducerea lui Sosigene, reușind să alcătuiască un nou calendar, la baza căruia se afla mișcarea Soarelui în decurs de un an. Anul a fost împărțit în 12 luni cu denumirile anterioare. Anul era stabilit la 365 zile, astfel că într-un ciclu erau trei ani de 365 zile și un al patrulea de 366 de zile, numit an bisect, ziua suplimentară ce trebuia adăugată la fiecare patru ani era 24 februarie, prin dublarea ei, potrivit timeanddate.com.

Noul calendar iulian (cunoscut și sub numele de "stilul vechi") a intrat în vigoare la 1 ianuarie 45 î.Hr. El s-a remarcat prin simplitatea sa. Datorită faptului că anul iulian era mai mare decât anul tropic, la intervalul de 128 de ani rămânea în urmă cu o zi. Formula calendarului iulian pentru a calcula anii bisecți a făcut ca acești ani să se repete prea des, iar în cele din urmă în calendarul iulian sărbătorile religioase importante, cum ar fi Paștele nu se mai sincroniza cu data fixă pentru evenimentul astronomic, echinocțiul de primăvară, și a ajuns să fie sărbătorit înaintea acestui eveniment, potrivit thoughtco.com/gregorian-calendar. Astfel, în timp punerea în concordanță a anului calendaristic cu cel tropic a devenit deosebit de stringentă.

În a doua jumătate a sec. al XVI-lea, papa Grigore al XIII-lea (1572-1585) a hotărât reforma calendarului iulian, desemnând o comisie de astronomi și teologi care să lucreze în acest sens. Dintre toate proiectele de reformă studiate de comisia respectivă, în final s-a hotărât adoptarea proiectului propus de astronomul italian Luigi Lilio, profesor de medicină la Universitatea din Perugia.

Este un calendar solar bazat pe un an comun de 365 de zile împărțit în 12 luni de lungimi neregulate, 11 dintre luni au fie 30, fie 31 de zile, în timp ce a doua lună a anului, februarie, are doar 28 de zile în cursul anului comun. Aproximativ, la fiecare patru ani este un an bisect, când se adaugă o zi suplimentară, luna februarie având astfel 29 de zile, ceea ce face ca anul bisect în calendarul gregorian să aibă 366 zile.

Zilele anului din calendarul gregorian sunt împărțite în săptămâni de șapte zile, iar săptămânile sunt numerotate de la 1 la 52 sau 53.

La 24 februarie 1582, papa Grigore al XIII-lea a emis bula "Inter gravissimas...", în care se hotăra ca numărătoarea zilelor să fie decalată cu zece zile înainte, prin respectarea succesiunii zilelor săptămânii. În acest sens, ziua imediat următoare celei de joi 4 octombrie a devenit vineri 15 octombrie 1582, potrivit www.infoplease.com.

Noul calendar a fost numit gregorian, în memoria papei Grigore al XIII-lea. Ulterior, s-a trecut la folosirea denumirii de "stilul nou". Este în prezent calendarul cu cea mai largă folosire.