ANTICIPATE | Top 10 candidați milionari în lei și partidele cu cei mai mulți traseiști (Adept)

  • 02 Iulie 2021 09:20
ANTICIPATE | Top 10 candidați milionari în lei și partidele cu cei mai mulți traseiști (Adept)

Asociația „ADEPT” a realizat o analiză referitor la profilul concurenților electorali care participă la alegerile parlamentare anticipate.

Astfel, la capitolul experienței politice și traseismului, 441 de candidați (sau 25%) au participat în scrutinele electorale precedente, începând cu anul 1994. Cei mai mulți candidați experimentați în campaniile electorale sunt pe lista BeCS (90 de persoane). Potrivit experților, unicul concurent electoral, pe lista căruia toți candidații sunt la prima lor cursă electorală este - Partidul ”NOI”. 188 de candidați participă în alegeri fără a fi membri de partid. Din numărul total de 1790 de candidați, 161 au candidat pe listele a cel puțin două partide diferite (nu se are în vedere reformarea partidului sau fuziunea cu alte partide). „Cei mai mulți candidați traseiști se află pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (25 candidați), Partidului ”Șor” (19 candidați) și BeCS (16 candidați). Două formațiuni politice – Partidul Regiunilor din Moldova și Partidul ”NOI” nu au nici-un candidat traseist, Partidul ”NOI” fiind la primul lor scrutin electoral”, susțin reprezentanții ADEPT. 

Din punct de vedere al bunăstării candidaților, venitul mediu lunar pentru toți candidații înscriși în cursa electorală este de 17.100 de lei. Zero venituri pentru ultimii doi ani au declarat 264 de candidați. De asemenea, analiza mai arată că cei mai mulți candidați fără venituri – 47 (sau 89%) apar pe lista Partidului ”NOI”, care are și cel mai modest venit mediu per candidat – de 1022 MDL. Cei mai înstăriți candidați se află pe lista PAS; venitul mediu per candidat PAS este de 35607 MDL.

„În cazul a 158 de candidați venitul pentru ultimii doi ani depășește 1 000 000 MDL (mai mult de 2000 euro pe lună). Din cei 23 de concurenți electorali, 17 participă în scrutinul parlamentar cu un program/ofertă electorală structurată, iar 8 concurenți fără a avea un program electoral clar. Din cei 17 concurenți electorali, 6 promovează o ofertă electorală succintă, de 1 - 2 pagini. Este vorba de PACE, Partidul Șor, PUN, AUR, Partidul “Patrioții Moldovei” și Partidul “Noua Opțiune Istorică”, precizează experții, prtezentând și un top 10 al candidaților la alegerilor parlamentare anticipate. 

Menționăm că la scrutinul din 11 iulie participă 23 de concurenți electorali. 

ANTICIPATE | Top 10 candidați milionari în lei și partidele cu cei mai mulți traseiști (Adept)

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău