Anticipate | Curtea de Apel Chișinău a decis reducerea numărului secțiilor de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului
-
09 Iulie 2021 08:06
Curtea de Apel Chișinău a decis reducerea numărului secțiilor de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului, de la 41 la 12, ieri 8 iunie, cu numai trei zile înainte de alegerile parlamentare anticipate de duminică. Magistrații au admis o contestație depusă de Platforma Demnitate și Adevăr împotriva Comisiei Electorale Centrale. Într-un comunicat de presă, liderul formațiunii, Andrei Năstase, a calificat această decizie ca pe o victorie a Platformei DA, subliniind că secțiile de votare din zonele necontrolate de autoritățile constituționale de la Chișinău nu vor fi deschise.
Pe de altă parte, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a declarat la postul de televiziune Prime că hotărârea Curții de Apel Chișinău ar reprezenta o capturare a puterii în stat și ar pune la îndoială validarea scrutinului din 11 iulie. El a anunțat că hotărârea va fi atacată la Curtea Supremă de Justiție și că socialiștii ar putea organiza proteste masive, începând de astăzi, vineri, 9 iulie. De asemenea, el a acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate că ar controla justiția, în situația în care ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevschi este delegat de Partidul Socialiștilor.
PAS nu a venit deocamdată cu o reacție la aceste acuzații și nici la hotărârea Curții de Apel Chișinău.