Anticipate | Analiști: „Această campanie ar putea marca finalul unui ciclu al evoluției politice în R. Moldova”
-
09 Iulie 2021 13:22
Astăzi este ultima zi de campanie electorală pentru alegerile parlamentare anticipate care se vor desfășura duminică, 11 iulie. Competiția, în care s-au înscris 23 de concurenți, a fost marcată de certuri și acuzații reciproce, incertitudini privind organizarea alegerilor peste hotare și pentru locuitorii din stânga Nistrului, iar ultima zi este marcată și de proteste.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 iulie va rămâne în istorie prin scandalurile din timpul dezbaterilor televizate și prezența la acestea a unor personaje controversate, dar și prin lipsa de pregătire și de profesionalism a mai multor concurenți, au comentat pentru Radio Chișinău analiștii politici Anatol Țăranu și Veaceslav Berbeca.
Finalul campaniei a fost marcat și de incidente, inclusiv altercații între reprezentanții Blocului comuniștilor și socialiștilor și Alianței pentru Unirea Românilor.
Unul dintre cele mai discutate subiecte a fost organizarea votului peste hotare, după ce Comisia Electorală Centrală a decis deschiderea unui număr mult mai mic de secții decât a recomandat Ministerul de Externe.
Rămâne incertă și situația legată de votul alegătorilor din stânga Nistrului, după ce aseară Curtea de Apel Chișinău a cerut reducerea numărului secțiilor de la 41 la 12.
De asemenea, campania a fost marcată de acuzațiile Blocului comuniștilor socialiștilor privind implicarea Occidentului în afacerile interne ale Republicii Moldova, dar și de investigații publicate în presa de peste hotare despre presupuse finanțări ilegale din Vest sau de la Moscova pentru PAS și, respectiv, PSRM.
Partidul Acțiune și Solidaritate și Blocul comuniștilor și socialiștilor sunt creditate cu cele mai multe șanse de a accede în viitorul Legislativ. Este o confruntare pe criterii geopolitice și e greu de prognozat cine va ieși învingător, susține analistul Anatol Țăranu.
S-au confruntat două tabere – tabăra europenistă și tabăra orientată spre valorile eurasiatice. Rămâne de văzut care din aceste tabere va câștiga acest scrutin. Astăzi nimeni nu poate spune cu mare precizie care va fi finalul acestei campanii. Dar aceasta este o realizare a democrației electorale moldovenești - astea înseamnă că totuși există o competiție electorală.
În același timp, expertul Veaceslav Berbeca admite că PAS ar putea deține majoritatea în viitorul Parlament.
Această campanie ar putea marca finalul unui ciclu al evoluției politice în Republica Moldova. Pe de altă parte, pentru prima dată un partid de dreapta are șansa să obțină majoritatea parlamentară. Dar așteptările oamenilor sunt foarte mari față de această formațiune și urmează să vedem în ce măsură va putea realiza promisiunile făcute.
Amintim că pentru scrutinul din 11 iulie s-au s-au înscris în cursă 23 de concurenți electorali – 20 de partide, două blocuri și un candidat independent. Pragul de accedere în Parlament este de 5% pentru partide, 7% pentru blocuri și 2% pentru candidații independenți.